Titlu Diavolul se imbraca de la Praga

Autor Lauren Weisberger
Categorie Ficțiune
Subcategorie Literatura contemporană

descarca-lauren-weisberger-diavolul-se-imbraca-de-la-praga-pdf

Nici nu se înverzise bine semaforul de la interiticţia dintre 17th Street şi Broadway, că o armată l”i taximetrişti plini de ei a şi vâjâit pe lângă paricolul public pe patru roţi, pe care mă chinuiam să îl manevrez pe străzile oraşului. Ambreiaj, acceleraţie, schimbă viteza (de la. Punct ui mort la viteza întâi? Sau de la viteza întâi la t„ doua?), ia piciorul de pe ambreiaj, îmi repetam mi întruna, iar îngânarea acestei mantra mi-a ilnt prea puţin curaj şi nici o idee despre încotro „A mă îndrept în nebunia traficului de la ora prânzului. Maşinuţa s-a scuturat sălbatic de două ori, după care a ţâşnit drept în intersecţie. Am aimţit că-mi sare inima din piept. Ca din senin vohiculul s-a stabilizat şi am început să prind viteză. Viteză, nu glumă. Mi-am coborât privirea ca să mă conving că eram doar în viteza a doua, ilur am zărit spatele unui taxi la o apropiere aşa di; ameninţătoare de parbrizul meu, încât nu mi-a i (imas altceva de făcut decât să calc frâna cu atâta putere, încât mi s-a rupt tocul. La dracu'! Încă o pereche de pantofi de şapte sute de dolari. Hucrificatâ pe altarul completei şi totalei mele lipse de autocontrol în situaţii de criză: înregistrasem al treilea dezastru din luna în curs. M-am simţit aproape uşurată când motorul a murit din nou (uitasem, evident, să apăs pe ambreiaj când călcasem frâna să-mi salvez viaţa). Aveam la dispoziţie câteva secunde – câteva secunde liniştite pentru cineva în stare să ignore claxoanele furioase şi diversele variaţiuni ale expresiei „băga-te-aş” din toate părţile – pentru a-mi scoate din picioare pantofii Manolo şi a-i azvârli pe scaunul din dreapta. Nu-mi puteam şterge mâinile umezite de transpiraţie de altceva decât de pantalonii Gucci din piele întoarsă, care erau atât de strimţi, încât şoldurile şi pulpele începuseră să mă furnice de cum terminasem de încheiat ultimul nasture. Degetele mele au lăsat dungi umede pe pielea întoarsă atât de fină care îmi îmbrăca pulpele deja amorţite. Tentativa de a conduce o decapotabilă cu cutie de viteze manuală, în valoare de optzeci şi patru de mii de dolari, pe străzile din centrul oraşului, înţesate cu obstacole de tot felul, la ora prânzului făcea foarte necesară fumarea unei ţigări.