Era din nou pe podul Golden Gate. Paul şi Amy plecaseră deja. Pe pod nu se vedea niciun vehicul. Apa de dedesubt încetase sa mai curgă- Totul era tăcut, în aşteptare. Chloe nu se miră când Alexander Smith – Coţcarul, care mai încercase şi altădată s-o omoarecazu parca din cer, cu câte un pumnal în fiecare mână. Spunea ceva, dar nu ieşea niciun sunet. Ştiu că el avea sa o atace, şi se lăsă în jos, însă mişcările îi erau atât de încete, prea încete… Se auzi un ţipăt, când unul dintre pumnale îi atinse razant capul. Dar asta nu s-a întâmplat în realitate, dădu seama, derutată. Nu aşa a fost, data trecută. Eu trebuia să mă arunc pe el… însă el se apropia cu alte două pumnale în mâini şi un licăr asasin în ochi. Chloe nu se putea clinti din loc. Şi totuşi, eu am câştigat lupta asta îşi zise în sinea ei, intrând în panică. Am trecut deja prin toate astea, şi am învins… Braţul Coţcarului ţâşni, şfichiuindu-i faţa cu lama pumnalului. Chloe făcu un salt înapoi, tocmai la timp. M-o fi tăiat? Sângerez? — Brian! strigă ea din răsputeri, ştiind că prietenul ei ar fi trebuit să apară. Dar, ia stai, nu era cumva o neînţelegere? El o ajuta pe ea, sau pe Coţcar? Brian îşi făcu apariţia, stând în picioare, într-un unghi imposibil, pe parapet. Avea o înfăţişare serioasă şi-şi ţinea braţele încrucişate la piept. — Cine? o întrebă, pe un ton solemn. Eu sau Alek? —Ajută-mă! ţipă Chloe, încercând să fugă de Coţcar. — Provoci o mulţime de necazuri, îi zise Coţcarul, cu un zâmbet şters. După care-i înfipse adânc în pântec un pumnal. În timp ce cădea, îl văzu pe Alek venind în fugă şi aruncându-se asupra lui Brian. — Nu! urlă ea, când cei doi băieţi se rostogoliră jos de pe pod. Coţcarul zâmbi, cu faţa atât de aproape de a ei, încât mirosul acru al răsuflării lui o învălui. Ridică din nou pumnalul, de această dată ţintindu-i gâtul.