PROLOG — Da, spuse Beth. Încerca să pară surprinsă, dar nu prea reuşea, pentru că deja ştiuse în sinea ei că se vor căsători la terminarea şcolii. Totuşi, când Danny s-a lăsat într-un genunchi în mijlocul restaurantului aglomerat, a fost sincer uluită. — Da, a repetat, sperând ca el să se ridice înainte ca lumea de la mese să înceapă să se întoarcă şi să se holbeze la ei. Danny rămase în genunchi şi scoase, nu ştia de unde, o cutiuţă, pe care i-o prezentă ca un conspirator. O deschise şi-i arătă inelul simplu de aur dinăuntru, cu un singur diamant, mult mai mare decât se aşteptase ea; oricum, fratele ei îi dezvăluise că Danny îşi cheltuise salariul pe două luni pe inelul acela. Ridicându-se, în fine, Danny formă imediat un număr pe mobil. Bethy ştia prea bine pe cine suna. — A spus „da”! Anunţă triumfător Danny. Beth zâmbi, ridicând în lumină diamantul ca să-l vadă mai bine. — De ce nu vii şi tu aici? Continuă Danny, înainte ca ea să-l poată opri. Grozav, hai să ne întâlnim la băruleţul ăla care-i aproape de strada Fulham, ăla unde am fost după meciul lui Chelsea anul trecut. Bun, ne vedem acolo. Beth nu protestă. La urma-urmei, Bernie era şi fratele ei şi cel mai vechi prieten al lui Danny şi probabil că urma să le fie şi cavaler de onoare la nuntă. Danny ceru nota de plată, dar ospătarul-şef se grăbi spre ei: — E trataţia noastră, le zâmbi cald. În mod limpede, era seara surprizelor. Când intrară în barul Dunlop Arms, Beth şi Danny îl găsiră pe Bernie aşezat la o masă într-un colţ, cu trei pahare şi o sticlă de şampanie lângă el. — E o veste nemaipomenită! Le spuse încă dinainte ca ei să se aşeze. — Mersi, bătrâne, zise Danny, strângându-i mâna. — Deja i-am sunat pe mama şi pe tata, mărturisi Bernie, destupând sticla şi turnând în pahare. Nu au părut prea surprinşi, dar, oricum, secretul vostru era cel mai transparent din emisferă. — Să nu-mi spui că vin şi ei aici, interveni Beth. — Nici gând, o linişti Bernie, ridicând paharul, deocamdată nu mă aveţi decât pe mine. Pentru o viaţă lungă şi să câştige West Ham cupa! — Măcar unul din lucrurile astea se poate întâmpla, comentă Danny. — Cred că, dacă ai putea, te-ai însura cu echipa West Ham, zâmbi Beth. — Se poate şi mai rău, ripostă Bernie. Danny râse. — Eu o să fiu însurat şi cu ea şi cu echipa tot restul vieţii. — În afară de sâmbăta după-amiaza, îi aminti Beth. — Poate că şi sâmbetele o să le sacrifice după ce preiei afacerea de la tata, zise Beth. Danny se încruntă. Se întâlnise cu tatăl lui Beth în pauza de prânz şi-i ceruse permisiunea de a o lua de soţie pe singura lui fiică. Unele tradiţii persistau în cartierul East End. Domnul Wilson încuviinţase cu entuziasm cererea lui Danny, dar după aceea îi vorbise despre un lucru pe care viitorul lui ginere credea că-l stabiliseră deja. — Dacă-ţi imaginezi că o să-şi spun „domnule guvernator” după ce preiei funcţia de la tata, intră Bernie în gândurile lui, îţi faci iluzii. Danny nu comentă. — Ăla e cine cred eu? Se uită Beth în partea cealaltă a barului. Danny se uită la cei patru bărbaţi aşezaţi la un pahar. — Cu siguranţă seamănă. — Cu cine seamănă? Se interesă Bernie. — Cu actorul ăla care-l joacă pe doctorul Beresford în Reţeta. — Lawrence Davenport, şopti Beth. — Ce-ar fi să-i cer un autograf? Întrebă Bernie. — Nu face asta, îl opri Beth. Deşi mama-l adoră. — Cred că tu-l adori, le umplu Bernie din nou paharul. — Nu-i adevărat, spuse Beth cam tare, făcându-l pe unul din cei patru bărbaţi să se întoarcă spre ei. Şi oricum, îi zâmbi logodnicului ei, Danny arată mult mai bine decât Lawrence Davenport. Bernie izbucni în râs: — Să nu crezi că-i stă în obicei dacă acum s-a bărbierit şi el şi s-a spălat pe cap, surioară. E fără speranţă. Ţine minte că viitorul tău soţ lucrează în cartierul East End, nu în City. — Danny ar putea face orice, îşi luă Beth iubitul de mână. — Adică? Magnat sau jucător, la ce te gândeşti? Îl înghionti Bernie pe Danny.