— Sunteți detectiv, sir? William a ridicat privirea către tânărul care-i pusese întrebarea. 

— Nu. Sunt director adjunct la Midland Bank în Shoreham, Kent. Fără să pară convins, tânărul a continuat: — În cazul acesta, îmi puteți spune cursul de schimb valutar de azi dintre dolar și lira sterlină. William a încercat să-și amintească suma primită pentru suta de lire schimbată în seara trecută, când urcase pe vapor, dar ezitarea lui a durat cam mult. — Un dolar și cincizeci și patru de cenți pentru o liră. Prin urmare, cu scuzele de rigoare, sir, de ce nu vreți să recunoașteți că sunteți detectiv? William a pus deoparte cartea pe care o citea și l-a privit cu atenție pe tânărul american atât de serios care părea să dorească cu disperare să nu fie luat drept un copilandru, deși încă nu începuse să-și radă barba. Brusc i-a venit în minte cuvântul „boboc”. Șoptind, l-a întrebat: 

— Ești în stare să ții un secret? 

— Da, desigur! a răspuns acesta ofensat. 

— Atunci ia loc! l-a îndemnat William arătându-i un scaun. A așteptat să se așeze în fața lui apoi a continuat: — Sunt în vacanță și i-am promis soției că în următoarele nouă zile nu voi spune nimănui că sunt detectiv, deoarece ar urma un șir nesfârșit de întrebări care ar transforma fiecare zi de vacanță într-o zi obișnuită. — Și, de ce ați ales drept acoperire postura de bancher? Eu nu cred că sunteți în stare să faceți diferența între o foaie de calcul și un bilanț. — Atât eu cât și soția mea am acordat deosebită atenție acestei idei înainte de a opta pentru acoperirea ca bancher. Am crescut în Shoreham, un orășel din Anglia, în anii ’60 și directorul filialei din oraș era prieten cu tatăl meu, așa că am sperat că mă voi descurca timp de câteva săptămâni în această postură. 

— Și ce alte opțiuni ați mai avut? — Agent imobiliar, agent reprezentanță auto sau director de pompe funebre, toate fiind scutite de întrebări fără sfârșit. Tânărul a izbucnit în râs. Încercând să preia inițiativa, William a întrebat: — Tu ce alegere ai fi făcut? — Ucigaș plătit, astfel nu m-ar mai fi bătut nimeni la cap cu tot soiul de întrebări suplimentare. 

— Eu mi-aș fi dat seama imediat că e vorba de o acoperire, a fluturat William mâna respingând ideea, căci niciun ucigaș plătit nu m-ar fi întrebat dacă sunt detectiv. Și-ar fi dat seama dintr-o privire. Ei, și cu ce te ocupi când nu ești ucigaș plătit? 

— Sunt în ultimul an la Choate, un liceu pregătitor din Connecticut. — Știi ce vrei să faci după absolvire? Asta presupunând că nu vrei să devii ucigaș plătit. 

— Voi merge la Harvard pentru a studia istoria, mai înainte de a urma dreptul. — După care, fără îndoială, te vei alătura unui cabinet de avocatură unde în scurt timp vei deveni asociat junior.

 — Nu, sir. Vreau să devin om al legii. Timp de un an am fost redactor la revista Law Review. Voi intra în FBI. — Pentru o persoană atât de tânără pare că știi foarte bine ce drum să urmezi. Băiatul s-a încruntat evident jignit, așa că William s-a grăbit să adauge: — Eram exact la fel la vârsta ta. Știam clar, de la opt ani, că vreau să devin detectiv și să ajung la Scotland Yard. 

— Și de ce a durat atât s-o spuneți?