Capitolul 1 

Stăteam în picioare în livingul lui Stacey, și întreaga lume se năruia din nou în jurul meu. Sam era Lilinul. O groază acută mă ținea neclintită, blocându-mi aerul în plămâni, în timp ce mă holbam la cel care fusese cândva unul dintre cei mai apropiați prieteni pe care-i aveam. Din cauza lui Bambi, spiritul demonic, și a faptului că nu putusem să văd suflete cât ea fusese legată de mine, nu observasem ceva ce se aflase sub ochii mei în tot acest timp. Niciunul nu observase, dar Sam era vinovatul. 

El vandalizase școala și provocase toate decesele din ultima perioadă. În loc să fure suflete dintr-o singură atingere, așa cum știam că poate să facă un Lilin, el nu se grăbise, luând câte puțin de ici, puțin de colo, jucându-se cu victimele lui și cu noi. Jucându-se cu mine. Numai că ființa care stătea în locuința lui Stacey se afla... în esență se afla în pielea lui Sam, un costum perfect croit, căci adevăratul Sam... 

El nu mai exista. Durerea de a ști că prietenul meu murise, că era mort de ceva vreme, fără ca vreunul dintre noi să-și fi dat seama, îmi străpungea țesuturile până în măduva oaselor, chinuindu-mă. Nu fusesem în stare să-l salvez. Niciunul dintre noi nu fusese, iar acum sufletul lui... sufletul lui probabil că era acolo, jos, unde mergeau toate sufletele luate de un Lilin. Mi s-a strâns stomacul. 

– N-ai cum să mă înfrângi, a vorbit Lilinul cu vocea lui Sam. Așa că vino cu mine! 

– Sau ce? Inima îmi bătea în piept precum un ciocan pneumatic. Sau o să mor? Nici nu sună din cale-afară a clișeu sau ceva. Lilinul și-a înclinat capul într-o parte. 

– De fapt, nu asta voiam să-ți spun. Am nevoie de ajutorul tău ca s-o eliberăm pe mama. Ceilalți pot să moară. „S-o eliberăm pe mama.“ N-am apucat să stărui asupra factorului „câh“ de a mă ști înrudită cu creatura care-mi omorâse prietenul și săvârșise un asemenea măcel, căci Zayne mi-a distras atenția, luându-și adevărata înfățișare. Bluza i s-a despicat de-a lungul spatelui, aripile i s-au întins, și pielea i s-a închis la culoare, căpătând acea nuanță întunecată a granitului, specifică Gardienilor. Nările i s-au umflat, și două coarne i-au răsărit pe frunte, apoi i s-au răsucit spre spate, dândui la o parte buclele blonde. Când a deschis gura ca să scoată un răget gros, de amenințare, i s-au ivit colții. 

A pășit către Sam, încleștându-și pumnii masivi. – Nu! am strigat. Zayne s-a oprit și a întors repede capul spre mine. Nu te apropia de el! Sufletul tău, i-am amintit, cu inima palpitând. Sau ce mai rămăsese din sufletul lui, având în vedere că, nu cu multă vreme în urmă, luasem accidental o îmbucătură zdravănă din el.