Această poveste a crescut pe măsură ce era povestită,
până când a devenit o istorie a Războiului cel Mare al

Inelului, cuprinzând însă multe imagini fugare din istoria
încă şi mai veche ce a precedat-o. A fost începută curând
după ce a fost scris Hobbitul şi înaintea publicării acestuia
în 1937; dar nu am continuat seria, căci am dorit ca mai
întâi să închei şi să pun în ordine mitologia şi legendele
Zilelor de Odinioară care, la acea dată, prinseseră deja
contur. Am dorit să fac acest lucru pentru propria
satisfacţie şi aveam puţine speranţe că vor fi şi alţii care să
manifeste interes pentru această lucrare, mai ales că sursă
ei de inspiraţie era în primul rând lingvistică, iar de început
am început-o pentru a oferi fundalul istoric necesar
limbilor elfice.
Când cei cărora le-am cerut sfaturi şi păreri m-au
corectat, înlocuind puţine speranţe cu fără speranţă, m-am
întors la seria mea, încurajat de cererile venite din partea
cititorilor de a le oferi mai multe informaţii despre hobbiţi
şi despre aventurile lor. Dar povestea era atrasă în mod
irezistibil spre lumea mai veche şi a devenit o relatare, ca
să zic aşa, a sfârşitului şi a trecerii ei, înainte să se spună
ceva despre începutul şi mijlocul ei. Procesul a început pe
când scriam Hobbitul, în care existau încă de pe atunci
câteva referiri la subiectul mai vechi: Elrond, Gondolin,
Elfii Nobili şi orci, cât şi imagini fugare, care se iviseră fără
a fi chemate, ale unor lucruri mai înalte, sau mai afunde,
sau mai întunecate decât ceea ce se găsea la suprafaţă:
Durin, Moria, Gandalf, Necromantul, Inelul.