ÎNTÂLNIRE. 

R. Daneel Olivaw nu semăna cu Eto Demerzel. Renunţase deja la rolul acela. Dors Vanabili se aşteptase la aşa ceva, totuşi se simţea tulburată. Ştia că, de-a lungul mileniilor, el abandonase pielea şi formele pe care le adoptase în nenumărate deghizări. Acum îl privea în cămăruţa sumbră aflată la două Sectoare depărtare de Universitatea Streeling. Dors urmase un drum întortocheat ca să ajungă aici, iar locul era protejat de măsuri de securitate complexe şi dublate. Roboţii erau proscrişi; de mii de ani, se ascundeau în umbrele întunecate ale tabuurilor. Deşi Olivaw îi era mentor şi călăuză, se întâlneau rareori. Cu toate acestea, în calitate de robot umaniform, Dors simţea un fior de spaimă şi respect faţă de silueta antică, parţial metalică dinaintea ei. Olivaw avea o vechime de aproape douăzeci de milenii. Deşi putea să-şi asume o înfăţişare omenească, nu dorea cu adevărat să fie om; acum era cu mult mai mult decât atât. Până atunci, Dors trăise fericită în calitate de pseudopersoană. Simpla reamintire a naturii ei îi trimitea fiori reci pe spinare. 

— Recenta creştere a atenţiei acordată lui Hari… 

— Aşa este. Te temi că vei fi descoperită. 

— Ultimele măsuri de securitate sunt de-a dreptul agresive! 

— Ai perfectă dreptate să fii îngrijorată, încuviinţă din cap Olivaw. 

— Am nevoie de mai mult ajutor pentru protejarea lui Hari. — Dacă am mai introduce unul dintre noi printre apropiaţii lui, pericolul descoperirii s-ar dubla. 

— Ştiu, ştiu, totuşi… Olivaw o atinse uşor pe mână; ea îşi stăvili lacrimile şi-i studie chipul. Detaliile de felul deplasărilor mărului lui Adam, atunci când înghiţea, fuseseră de mult puse la punct. Pentru a se relaxa în decursul acestei întâlniri, el omisese calculele acelor mişcări mărunte. În mod evident, se bucura să scape, chiar şi temporar, de asemenea rutine ingrate. 

— Îmi este permanent teamă, recunoscu Dors. — Firesc, deoarece el este realmente ameninţat. Totuşi tu ai fost concepută să funcţionezi optim la un nivel ridicat de alertă. 

— Da, îmi cunosc specificaţiile, dar… De pildă această ultimă acţiune a ta, care-l implică la nivelul cel mai ridicat al politicii imperiale, impune dificultăţi deosebite sarcinii mele. — A fost o acţiune necesară. — L-ar putea distrage de la munca lui, de la psihoistorie. — Mă îndoiesc, clătină încet din cap Olivaw. El este un tip special de om – ambiţios. Odată mi-a spus: „Geniul face ceea ce trebuie, iar talentul face ceea ce poate” – gândindu-se că el nu avea decât talent. Dors surâse trist