FUNDAŢIE ŞI HAOS A doua trilogie a Fundaţiei (Fundaţia 09) 

Secolele trec, iar legenda lui Hari Seldon creşte: bărbatul sclipitor; înţelept şi trist care a cartografiat cursul viitorului omenirii în vechiul Imperiu. Totuşi opiniile revizioniştilor câştigă importanţă şi nu pot fi tratate întotdeauna cu uşurinţă. Pentru a-l înţelege pe Seldon, suntem uneori ispitiţi să ne referim la apocrife, mituri, ba chiar basme din acele timpuri îndepărtate. Suntem frustraţi de contradicţiile din documente incomplete şi hagiografii. Fără să facem referinţă la revizionişti, ştim că Seldon era scânteietor, că el constituia cheia. Pe de altă parte, nu era nici sfânt şi nici profet cu inspiraţie divină, şi, desigur; nu acţiona singur. Miturile cele mai convingătoare implică… ENCICLOPEDIA GALACTICĂ, ediţia 117, anul 1054 E. F. Purtând papuci şi roba groasă şi verde a universitarilor, Hari Seldon stătea pe balconul circular închis al unui turn de întreţinere de suprafaţă, privind de la altitudinea de două sute de metri peste suprafaţa întunecată, de aluminiu şi oţel, a Trantorului. În seara aceasta, cerul era destul de senin deasupra Sectorului; doar câţiva norişori fugeau pe sub perdelele şi valurile de stele ce semănau cu un foc spectral. Dedesubtul acestui spectacol, şi dincolo de şirurile de domuri care se curbau lin, tăinuite de noapte, se găseau apele deschise ale unei mări, ale cărei acoperişuri plutitoare din aluminiu fuseseră retrase pe sute de mii de hectare. Suprafaţa dezvăluită lucea slab, parcă răspunzând cerului. Hari nu-şi putea reaminti numele acestei mări: „Pacea”, „Visul” său „Somnul”. Toate mările ascunse ale Trantorului aveau asemenea denumiri antice, nume destinate alinării. Inima Imperiului necesita alinare în aceeaşi măsură ca şi Hari. Dinspre clapeta de ventilaţie aflată în peretele dinapoia sa, aer călduţ i se învolbura în jurul capului şi umerilor. Hari descoperise că aerul de aici era cel mai pur din Streeling, poate pentru că era aspirat din exterior. Temperatura de dincolo de fereastra de plastic avea valoarea de două grade, un ger pe care şi-l reamintea prea bine unică să aventură în Upperside, petrecută cu decenii în urmă. Hari petrecuse mult timp închis ca într-o carapace, izolat de frig, dar şi de prospeţime, de noutate, tot aşa cum numerele şi ecuaţiile psihoistoriei îl izolau de realităţile dure ale vieţilor individuale. „Cum poate chirurgul să lucreze eficient, simţind totuşi durerea cărnii tăiate?”