Partea întâi. ETO DEMERZEL. DEMERZEL, ETO 

– … Nimeni nu se îndoieşte că atâta timp cât Eto Demerzel a fost prim-ministru el a condus de fapt destinul Imperiului şi nu Cleon I, Împăratul. În rândul istoricilor există însă controverse referitoare la caracterul guvernării sale. Interpretarea clasică este că Demerzel face parte din lungul şir de opresori puternici şi nemiloşi care au condus Imperiul Galactic în ultimul secol de dinaintea Prăbuşirii. Însă s-au făcut auzite şi păreri revizioniste, care insistă că guvernarea sa, deşi despotică, a fost binefăcătoare. În acest sens, se pune foarte mult accentul pe relaţia cu Hari Seldon (deşi existenţa acestei relaţii rămâne în continuare un mister), mai ales ţinând cont de neobişnuita întâmplare care l-a avut ca erou pe Laskin Joranum. Ascensiunea meteorică a lui Joranum… ENCICLOPEDIA GALACTICA1 — HARI, ÎŢI SPUN ÎNCĂ O DATĂ, făcu Yugo Amaryl, prietenul tău Demerzel este în mare încurcătură. Accentuase foarte uşor cuvântul „prietenul”, cu un inconfundabil aer de dezgust. Hari Seldon sesiză tonul dezagreabil, dar nu îl luă în seamă. Ridică privirea de la tricomputer şi spuse: — Iar eu îţi spun încă o dată, Yugo, că asta-i o prostie. Apoi adăugă cu o urmă de iritare: — Ce tot insişti, nu vezi că-mi iroseşti timpul? — Nu ţi-l irosesc, ceea ce-ţi spun eu cred că este important. Amaryl se aşeză sfidător. Era un gest care vroia să arate că nu se va da bătut cu una, cu două. Venise şi nu se va da bătut cu una, cu două. Cu opt ani în urmă, nu fusese altceva decât un amărât de miner în Sectorul Dahl, ocupând nivelul cel mai de jos posibil al ierarhiei sociale.

 Seldon îl ridicase din acea poziţie, îl făcuse matematician şi intelectual… mai mult, îl făcuse psihoistoric. Nu putea uita, nici măcar un singur minut, cine fusese, cine era acum şi cui datora ceea ce obţinuse. Asta însemna că dacă trebuia să fie aspru cu Hari – pentru binele acestuia – nu se va lăsa oprit de sentimentele de respect şi dragoste sau de vreun interes personal privitor la propria-i carieră. Se simţea dator faţă de Seldon, şi trebuia să fie sincer. — Ascultă Hari, spuse el tăind brusc aerul cu mâna stângă, dintr-un motiv care scapă înţelegerii mele, se pare că îl aprobi pe Demerzel în tot ceea ce face. Eu nu gândesc la fel ca tine. Toţi cei pe care-i respect au o părere proastă despre el. Toţi, în afară de tine. Mie nu-mi pasă ce se întâmplă cu persoana lui, dar atâta vreme cât am senzaţia că ţie îţi pasă, sunt obligat să îţi atrag atenţia. Atât pasiunea care se făcea simţită în gândurile lui Yugo, cât şi gândul că îngrijorarea lui era inutilă, îl făcură pe Seldon să zâmbească. Îi era drag acest Yugo Amaryl… mai mult decât drag. Yugo era unul dintre cei patru pe care-i întâlnise în timp ce fugea prin întreg Trantor-ul, ascunzându-se: Eto Demerzel, Dors Venabili, Yugo Amaryl, şi Raych. Patru, şi până acum nu întâlnise vreo altă fiinţă pe măsura lor. Fiecare îi era indispensabil în felul lui. De exemplu, Yugo Amaryl înţelesese repede principiile psihoistoriei, şi avea o puternică imaginaţie, cu care explora noi domenii. Seldon se simţea în siguranţă gândindu-se că dacă i se întâmpla ceva înainte de punerea la punct a matematicilor destinate psihoistoriei – cât de încet mergea totul, şi cât de uriaşe erau obstacolele – măcar va rămâne o minte înzestrată care să continue cercetarea.