Cartea Proiectul Montauk: experimente în timp a fost lansată pe piaţă în iunie 1992, dând naştere unui şir nesfârşit de intrigi, dar şi unei mari cereri de informaţii suplimentare. Cea de-a doua lucrare din serie, O nouă călătorie la Montauk: aventuri în sincronicitate, şi-a propus să răspundă la numeroasele întrebări care au apărut între timp, sfârşind prin a cea un scenariu încă şi mai elaborat care ne-a condus la limita ocultismului şi la o serie de conexiuni cu marile şcoli ale misterelor care au existat pe planeta noastră. Cea de-a treia carte, Piramidele de la Montauk: o călătorie în universul conştiinţei, îşi propune să analizeze încă şi mai în profunzime misterele psihice ale fenomenelor care s-au petrecut la Montauk, ajungând la concluzii cutremurătoare referitoare la crearea şi la drama universului în care trăim. Acest Cuvânt înainte are scopul de a-i familiariza pe cititorii care nu au citit primele două lucrări cu subiectul, dar şi de a le readuce aminte celor care au citit deja primele cărţi despre ce este vorba. Proiectul Montauk îşi are originea în anul 1943, când s-au făcut experimente legate de invizibilitatea pe radar la bordul navei USS Eldridge. Întrucât nava era staţionată în acea vreme la baza navală din Philadelphia, evenimentele legate de ea au devenit generic cunoscute sub numele de „Experimentul Philadelphia”. 

Scopul acestui experiment a fost acela de a face ca nava să devină nedetectabilă de către radar, dar efectele sale secundare au fost cu totul dramatice şi neaşteptate. Nava a devenit invizibilă nu doar pentru radar, ci şi pentru ochiul uman, fiind dislocată din timpul şi spaţiul cu care suntem familiarizaţi! Deşi realizarea era remarcabilă din punct de vedere tehnologic, pentru oamenii implicaţi în experiment ea a avut efecte catastrofale. Marinarii aflaţi pe navă au fost transportaţi într-o altă dimensiune, din care s-au întors îngroziţi, într-o stare de mare confuzie mentală. Unii dintre ei au murit, iar cei care au supravieţuit au fost lăsaţi la vatră, fiind consideraţi „instabili psihic” sau discreditaţi, şi întreaga afacere a fost îngropată. După război, cercetările au continuat sub conducerea doctorului John von Neumann, cel care coordonase şi aspectele tehnice ale Experimentului Philadelphia. 

Acestuia i s-a ordonat să descopere de ce vibrează mintea omului şi de ce nu pot fi supuşi oamenii unor fenomene interdimensionale fără a fi afectaţi. A început astfel un proiect masiv de studiere a factorilor psihici umani, realizat la Brookhaven National Laboratories din Long Island, New York şi cunoscut sub numele de Proiectul Phoenix. Von Neumann nu a fost doar inventatorul calculatorului modern şi un geniu matematic recunoscut, dar a avut şi acces la uriaşele resurse ale complexului militar industrial care includea incredibila bază de date a naziştilor referitoare la cercetările psihologice desfăşurate de aceştia şi pe care aliaţii au capturat-o după cel de-al Doilea Război Mondial. Folosindu-se de toate aceste resurse, von Neumann a încercat să asocieze tehnologia computerelor cu echipamentul radio din ce în ce mai sofisticat, în încercarea de a lega între ele minţile oamenilor şi maşinile. În cele din urmă, eforturile lui au fost încununate de succes. După ani de experimente empirice, gândurile oamenilor au putut fi înregistrate de receptoare radio ezoterice, pe bază de cristale, fiind stocate apoi în computere sub formă de biţi. Structura gândurilor putea fi afişată apoi pe un ecran de calculator şi tipărită la o imprimantă. Metoda a fost ulterior dezvoltată, până când s-a putut crea o maşină virtuală de citire a minţii. Între timp, tehnologia a evoluat, astfel încât s-a putut crea un aparat de receptare a gândului unui medium şi de redirecţionare a lui astfel încât să afecteze potenţial mintea unei alte persoane. În final, Proiectul Phoenix a permis mai buna înţelegere a manierei în care funcţionează mintea umană, generând un potenţial uriaş de control al minţii. Proiectul s-a concretizat într-un raport către Congres, care a dispus abandonarea sa, inclusiv de teama ca senatorii şi congresmenii să nu fie controlaţi ei înşişi.