Computerul principal al planetei Harmony era, în sfârşit, plin de speranţă. Fiinţele umane alese fuseseră adunate la un loc şi scoase din oraşul Basilica. Acum porneau în prima din cele două călătorii. Aceasta le va duce prin deşert, prin Valea Focurilor, spre vârful sudic al insulei cândva numite Vusadka, într-un loc în care nici o fiinţă umană nu mai pusese piciorul de patruzeci de milioane de ani. A doua călătorie va începe de acolo şi le va duce, peste o mie de ani-lumină, spre planeta natală a speciei umane, Pământul, părăsită cu patruzeci de milioane de ani în urmă, pregătită acum pentru reîntoarcerea lor. Nu era vorba de fiinţe umane oarecare, ci în mod special de acestea. De cele născute, după un milion de generaţii cu evoluţie ghidată, cu abilitatea deosebită de a stabili o comunicare cu computerul principal, între mintea lui şi mintea lor, între memoria lui şi memoria lor. Totuşi, deşi încurajase oamenii înzestraţi cu această putere să se împerecheze, deci so perfecţioneze prin intermediul copiilor lor, computerul principal nu făcuse nici o încercare de a-i alege doar pe cei mai frumoşi, mai ascultători, mai inteligenţi sau mai pricepuţi. 

Nu făcea parte din sfera de cuprindere a programului său. Oamenii puteau fi mai mult sau mai puţin dificili, mai mult sau mai puţin curajoşi, mai mult sau mai puţin utili, însă computerul principal nu fusese programat să manifeste preferinţe pentru bun-simţ sau inteligenţă. Computerul principal fusese adus acolo de primii colonişti de pe planeta Harmony cu un singur scop – de a păstra specia umană, ţinând-o la distanţă de tehnologii generatoare de războaie şi imperii care să se întindă atât de mult, încât să distrugă capacitatea unei planete de a susţine viaţa umană, aşa cum se întâmplase pe Pământ. Câtă vreme oamenii luptau numai cu arme de mână şi călătoreau numai călare, lumea avea să supravieţuiască, iar ei beneficiau de libertatea de a fi atât de buni sau atât de răi cât doreau ei să fie. Cu toate acestea, de la programarea originară, controlul deţinut de computerul principal asupra omenirii slăbise. 

Unii puteau comunica bine cu el, mai clar decât şi-ar fi închipuit cineva vreodată că ar fi posibil. Alţii, însă, aveau o legătură extrem de vagă cu el. În consecinţă, pe lume au început să apară noi arme şi metode de transport şi, cu toate că până la sfârşitul omenirii aveau să mai treacă, poate, mii sau zeci de mii de ani, el tot venea până la urmă. Iar computerul principal de pe Harmony habar nu avea cum să inverseze procesul. Pentru computerul principal era, aşadar, urgent să încerce întoarcerea pe Pământ, acolo unde Păstrătorul Pământului putea să-l reprogrameze. Dar, în ultimele luni, el şi câţiva dintre aliaţii lui umani au descoperit că Păstrătorul Pământului introducea deja, oarecum, o schimbare. Oameni diferiţi aveau vise clare şi intense despre creaturi care nu existaseră niciodată pe Harmony, iar computerul principal a descoperit el însuşi modificări subtile în propriile sale programe. Păstrătorului Pământului ar fi trebuit să-i fie imposibil să influenţeze evenimente de la o distanţă atât de mare… totuşi, entitatea aceea care expediase cu patruzeci de milioane de ani în urmă primele nave de refugiaţi era singura sursă imaginabilă a acestor schimbări.