Ca atare, ca să iasă din încurcătură, făcuse un plan în vederea căruia şederea lui pe terasă trebuia să fie absolut clandestină. Nu putea să iasă din ţarc şi cu atât mai puţin să coboare în casă pe timpul zilei. Nici un membru al familiei, prieten, musafir, încasator ori vânzător nu trebuia să-l vadă ori să ştie de existenţa lui, nici chiar Jeff, nepotul său, care avea vreo cinci ani, se născuse la Miami şi, drept urmare, nu-şi cunoştea unchiul cubanez. Ii părea rău că lucrurile stăteau astfel, căci familia era nespus de importantă, dar nu putea să rişte ca Jeff să-i povestească vreunui prieten că un unchi de-al lui, recent sosit din Cuba prin Mexic, se ascundea pe terasa de pe acoperiş. La Miami, lumea era foarte bârfitoare; toţi, anglos1, evrei, bispanos2 şi negri, îi urau pe cubanezi, fiindcă le invidiau succesele, şi, odată dusă vestea, nimic n-o mai putea opri, iar el ajungea drept la poliţie. Drept care, n-avea voie să coboare în casă decât în zori, la toaletă, şi chiar atunci, de cum ieşea din ţarc, trebuia să meargă în patru labe, sub nivelul parapetului terasei, până la scara în spirală, pe unde se ajungea în curtea din spate, ca să nu poată fi văzut în nici un caz de pe clădirile din jur. Jos, dădea de un grilaj de fier prins în perete, a cărui cheie stătea sub covoraşul pe care scria Welcome, amănunt pe care nu trebuia să-l afle nimeni, fiindcă Miami era plin de hoţi. Cu ajutorul cheii intra în bucătărie, unde lumina avea să fie tot timpul aprinsă; de acolo, printr-un hol în formă de L, care trecea chiar prin faţa camerei lui Jeff, ajungea la baia copilului, fapt pentru care trebuia, unu, să umble desculţ şi pe vârfuri, şi doi, să nu tragă apa cu uşa deschisă, ca să nu-1 trezească pe Jeff, care avea somnul uşor şi se scăpa în pat din pricina unor coşmaruri pe care le avusese în ultima vreme; trebuise să-l....