La puţină vreme după ce am împlinit douăzeci şi cinci de ani, I-am cunoscut pe Earl Shoaff. Habar n-aveam că această întâlnire îmi va schimba viaţa... Până atunci, viaţa mea fusese îngrozitor de asemănătoare cu aceea a marii majorităţi a oamenilor - o viaţă cenuşie, cu puţine realizări şi cu şi mai puţină fericire. Am avut un început minunat; am crescut în mediul plin de dragoste al unei mici comunităţi de fermieri din sud-vestul statului Idaho, nu departe de malurile lui Snake River. Când am plecat de acasă eram plin de speranţă şi doream să pun mâna pe o bucata semnificativă din visul american. Cu toate acestea, lucrurile nu s-au petrecut chiar aşa cum mă aşteptam eu. După ce am absolvit liceul, m-am înscris la colegiu. Dar după un an, am hotărît că nu eram suficient de deştept, aşa că am renunţat. Aceasta s-a dovedit a fi o mare greşeală - una dintre marile greşeli pe care le-am făcut în acea vreme. Dar eram nerăbdădor sa muncesc şi să câştig, închipuindu-mi ca nu îmi va fi greu să găsesc o slujbă potrivita. Nu era greu să găsesc o slujbă, (încă nu înţelegeam care este deosebirea între a-ţi câştiga existenţa şi a te realiza în viaţa.) La puţină vreme după aceea, m-am căsătorit. Şi, ca orice soţ obişnuit, i-am facut soţiei mele o mulţime de promisiuni în legătură cu minunatul viitor care ştiam că ne aşteaptă. La urma urmei, eram ambiţios, eram foarte sincer în legătură cu dorinţa mea de a reuşi în viaţă şi am muncit din greu. Succesul era asigurat! Aşa credeam... Când am împlinit douăzeci şi cinci de ani, munceam de şase ani, aşa ca m-am hotărît să fac o evaluare a progreselor mele. Aveam o bănuială enervantă că lucrurile nu mergeau chiar atât de bine. Câştigul meu pe o săptămână se ridica în total la cincizeci şi şapte de dolari. Eram mult în urma promisiunilor mele şi mai în urma maldărului de note de plata care se adunau pe masa noastră de bucătărie destul de şubredă. Eram un tată copleşit de responsabilităţile mereu mai mari faţă de familia mea în creştere. Dar cel mai mult am realizat că în mod gradat începeam să îmi accept în linişte soarta mediocră. Intr-un moment de onestitate am început să văd că, în loc să progresez, mă prăbuşeam din punct de vedere financiar pe zi ce trecea. Ceva trebuia să se schimbe... dar ce anume? Poate că munca grea în sine nu este de ajuns, mi-am spus. Pentru mine, acest lucru a fost o revelaţie şocanta, deoarece fusesem crescut în credinţa că sunt recompensaţi cei care îşi câştigă existenţa asudând din greu. Dar era limpede ca lumina zilei că deşi „asudam din greu", eram pe cale de a ajunge la şaizeci de ani la fel ca mulţi oameni pe care îi vedeam în jurul meu: fără bani şi având nevoie de ajutor. Aceasta m-a îngrozit. Nu puteam să accept un asemenea viitor. Nu în cea mai bogată ţară din lume! Cu toate acestea, aveam mai multe întrebări decât răspunsuri. Ce sa fac? Cum aş putea să îmi schimb cursul vieţii?