– Credeam că ai părăsit teritoriul, domnule Grant. Degan coborî privirea către şeriful Ross, care îi zâmbea. Se aplecă în faţă pentru a-şi linişti calul înainte ca acesta să se cabreze. Armăsarului auriu nu îi plăcea să aibă străini atât de aproape de el. Focurile de armă nu îl deranjau, însă străinii da. 

– Plec azi. Stau doar cât să mă asigur că nu se trag focuri de armă în biserică. 

– Nu-i cazul să-ţi faci griji în privinţa asta. Conflictul s-a încheiat săptămâna trecută, de îndată ce fericiţii amorezi au acceptat să se însoare. Deci vii la nuntă? Degan îşi îndreptă privirea spre biserica aflată la capătul străzii. Cele două familii care îşi uneau destinele în ziua aceea, Callahan şi Warren, se aflau deja înăuntru. Oamenii din oraş încă se revărsau spre biserică pentru a fi martori la fericitul eveniment – şi îl ocoleau larg pe Degan, care stătea călare în mijlocul străzii. Oricât de mult i-ar fi plăcut să facă ceva atât de normal precum participarea la o nuntă, ştia ce efect ar fi avut prezenţa lui. Şi îşi luase deja adio de la toţi. Prin urmare, clătină din cap la întrebarea şerifului. 

– Nu-i cazul să dau emoţii nimănui într-o zi ca aceasta. Ross chicoti. – Cred că oamenii de pe aici, din Nashart, te cunosc destul de bine deja… 

– Tocmai asta e problema. 

Că mă cunosc. Ross roşi uşor. Era neobişnuit pentru un şerif să îl trateze pe Degan cu atâta amabilitate. De regulă, imediat ce un şerif afla cine era, îi cerea să plece din oraşul său. Ross nu o făcuse, cel mai probabil din respect faţă de Zachary Callahan, care îl angajase pe Degan să menţină pacea până la nunta fiului lui Zachary. Desigur, nu exista nici o garanţie că nunta urma să aibă loc cu adevărat, nu când mireasa din familia Warren fusese crescută în est, înconjurată de lux, şi urma să se mărite cu Hunter Callahan, un cowboy născut şi crescut aici în Nashart, Montana, pe care nu îl întâlnise niciodată. Iar Tiffany Warren făcuse eforturi serioase de a scăpa de căsătoria aranjată. Chiar se prefăcuse a fi menajeră la ferma Callahan pentru a găsi o cale de a pune capăt conflictului dintre cele două familii fără a se sacrifica ea însăşi pe altar. Degan o plăcuse pe Tiffany de la bun început, pentru că îi amintea de casă, o casă la care nu avea să se întoarcă vreodată. Însă ghicise că nu era cu adevărat menajeră. Încercase din răsputeri să nu fie cuminte şi modestă, dar pur şi simplu nu depinsese de ea. 

Adevărata Tiffany, elegantă şi sofisticată, ieşise constant la suprafaţă, deşi îl făcuse să-şi pună la îndoială intuiţia când se împrietenise cu un purceluş şi făcuse din el animalul ei de companie. Acest gest îl dăduse complet peste cap. Şi îl încântase la nebunie pe Hunter. Nici nu era de mirare că Hunter se îndrăgostise de viitoarea lui soţie chiar înainte de a şti cine era cu adevărat. Degan fusese angajat pentru a împiedica o baie de sânge între cele două familii aflate în conflict. Şi funcţionase, misiunea lui era îndeplinită. Era timpul să meargă mai departe. Însă pe chipul şerifului începuse să se strecoare aceeaşi expresie pe care o avusese cu câteva zile în urmă, când îşi făcuse curaj să îi ceară lui Degan să îl înlocuiască temporar în funcţie până făcea o călătorie în est să îşi găsească o soţie. Nunţile în oraş păreau să aibă acest efect asupra bărbaţilor celibatari, făcând ca bărbaţii aflaţi în căutarea unei soţii să îşi dorească una cu şi ……