Titlu Teoria fericirii

Autor Jonathan Haidt
Categorie De specialitate
Subcategorie Psihologie

descarca-jonathan-haidt-teoria-fericirii-pdf

Această carte pune în discuţie zece Mari Idei. Fiecare capitol este o încercare de a savura o idee care a fost descoperită de câteva dintre marile civilizaţii ale omenirii - de a o pune sub lupă în lumina a ceea ce au demonstrat cercetările ştiinţifice şi de a extrage din ea lecţiile care încă pot fi aplicate vieţii noastre moderne. Eu sunt un psiholog social. Fac experimente pentru a încerca să aflu lucruri noi despre un aspect al vieţii sociale umane şi ceea ce mă pasionează este moralitatea şi sentimentele morale. De asemenea, sunt şi profesor. Predau un curs introductiv de psihologie la Universitatea Virginia la care încerc să explic tot domeniul psihologiei în numai 24 de ore. Trebuie să prezint mii de descoperiri despre orice, de la structura retinei până la mecanismele iubirii şi să sper că studenţii mei înţeleg şi reţin totul. În timp ce mă luptam cu această provocare în primul an de profesorat, mi-am dat seama că existau câteva idei care tot apăreau în timpul seminariilor mele şi că aceste idei fuseseră exprimate mult mai elocvent de gânditori din trecutul nostru istoric. Pentru a rezuma ideea că sentimentele noastre, reacţiile pe care le avem la anumite evenimente şi unele boli mintale sunt cauzate de filtre mintale prin care noi privim lumea, nu aş putea să o spun mai bine decât a spus-o Shakespeare: "Căci nu se află lucru, fie bun, fie rău, pe care gândul să nu-l facă să fie aşa."! Am început să folosesc astfel de citate pentru a-i ajuta pe studenţii mei să-şi amintească marile idei din psihologie şi am început să mă întreb câte există oare.