PREFAȚĂ

în ultimii douăzeci și cinci de ani am lucrat ca psihanalist. Am tratat pacienți în spitale de psihiatrie, în clinici de psihoterapie și în clinici aflate sub jurisdicția tribunalelor, în secțijxle copii și adolescenți și în practica privată. Am primit copii, adolescenți și adulți pentru consultație, recomandări și psihoterapie cu o ședință pe săptămână. Cea mai mare parte a muncii mele însă a fost cu adulți în psihanaliză — întâlnire cu o persoană timp de cincizeci de minute, de patru sau de cinci ori pe săptămână, de-a lungul mai multor ani. Am petrecut mai mult de 50 000 de ore cu pacienții. Esența acelei munci este esența acestei cărți. Ceea ce urmează sunt povestiri extrase din practica de zi cu zi.

Aceste povești sunt adevărate, dar am modificat toate detaliile identificatoare pentru confidențialitate. într-un moment anume, cei mai mulți dintre noi ne simțim prinși în capcană de lucruri pe care ne trezim că le gândim sau le facem, surprinși de propriile noastre impulsuri sau alegeri nesăbuite; ademeniți de nefericire sau frică; întemnițați de propria noastră istorie. Ne simțim incapabili să mergem mai departe și totuși credem că trebuie să existe o cale. „Vreau să mă schimb, dar nu dacă asta înseamnă schimbare“, mi-a spus odată, complet inocent, un pacient. Pentru că munca mea constă în a ajuta oamenii să se schimbe, această carte este despre schimbare.

Și pentru că schimbarea și pierderea sunt adânc conectate între ele — nu poate exista schimbare fără pierdere —, pierderea este frecvent întâlnită în această carte. Simone Weil, filosof, descrie cum doi prizonieri din celule alăturate au învățat, de-a lungul unei lungi perioade de timp, să vorbească unul cu celălalt prin intermediul ciocănitului în perete. „Peretele este lucrul care îi separă, dar e, totodată, mijlocul lor de comunicare“, scrie ea. „Orice separare este o legătură.“ Această carte este despre acel perete. Este despre dorința noastră de a vorbi, de a înțelege și de a fi înțeleși. Este, de asemenea, despre a ne asculta unul altuia nu doar cuvintele, ci și spațiile dintre ele. Ceea ce descriu aici nu este un proces magic. E ceva care face parte din viața noastră de zi cu zi — ciocănim, ascultăm.