Această carte reprezintă o călătorie personală în îndelungata istorie a Bizanţului, construită în jurul întrebărilor care m-au nedumerit şi al personalităţilor şi evenimentelor care m-au intrigat de când mă ştiu. Mai presus de orice, am vrut să investighez de ce Bizanţul a continuat să existe atâta vreme, în ciuda nenumăratelor răsturnări şi invazii care i-au ameninţat existenţa, şi de ce, până la urmă, a dispărut cu desăvârşire. Urmărind aceste linii, în mod inevitabil am lăsat deoparte multe din cele care ar fi fost incluse de un alt autor, făcând în schimb loc unor aspecte considerate poate marginale sau chiar irelevante de alţii. Aceeaşi regulă se aplică şi Notelor Bibliografice de la sfârşit. Intenţia lor nu este să fie vaste, ci doar să sugereze câteva idei pentru paşii de urmat, mulţumindu-se să trimită la lucrări în limba engleză, uşor disponibile. Desigur, au fost scrise mult mai multe studii. Prin urmare, în acest volum mi-am rezervat libertatea de a decide ce să cuprind şi să analizez. însă indiferent cât de personal ar fi felul în care abordez Bizanţul în Lumea pierdută, scrierea mea a fost profund influenţată, direct şi indirect, de alţii. 

Aşa cum se înfăţişează ea acum, cartea a avut enorm de beneficiat datorită comentariilor de susţinere a doi referenţi anonimi şi a celor făcute de Heather McCallum şi Rachel Lonsdale, de la Yale University Press. Andrew Sargent a avut amabilitatea să citească o ciornă a volumului, ca nespecialist interesat de subiect, şi m-a ajutat să evit o mulţime de inconsecvenţe, solecisme şi omisiuni. Munca mea la Facultatea de Istorie de la Royal Holloway a avut, la rândul ei, o influenţă considerabilă. Nu aş fi reuşit să scriu cartea în lipsa oportunităţii de a-mi testa ideile cu ajutorul studenţilor înscrişi la cursurile mele, Bizanţul şi vecinii lui şi Căderea Constantinopolului. Reacţiile, întrebările şi obiecţiile lor m-au obligat să-mi limpezesc şi să-mi şlefuiesc ideile, pe unele chiar să le revizuiesc cu totul. Le sunt îndatorat şi celor trei conducători ai departamentului - Jonathan Phillips, Sarah Ansari şi Justin Champion - pentru susţinerea acordată activităţii mele de cercetător şi profesor, iar lui Penelope Mullens şi Marie-Christine Ockenden pentru că m-au ajutat să trec cu uşurinţă peste obstacolele administrative. Una peste alta, este un mare privilegiu să scrii istorie când te afli în interiorul unui departament academic atât de mare şi de divers.