Titlu Egiptul secret

Autor Paul Brunton
Categorie De specialitate
Subcategorie Istorie

paul-brunton-egiptul-secret-pdf

Trei oameni, plecaţi din Cairo într-o magnifică noapte de primăvară, schimbau impresii în apropierea Marii piramide. Unul dintre ei nu era altul decât Alteţea Voastră; al doilea ambasadorul unei puteri orientale; ultimul, modestul redactor al acestor note şi impresii de călătorie. Alteţea Voastră făcu o remarcă: ar fi dificil, în Egiptul de azi, a descoperii vestigii ale acelei spiritualităţi insolite sau ale acelei magii stranii care făceau şi obiectul investigaţiilor mele din această călătorie. Cu multe alte ocazii, din nou, v-aţi exprimat aceeaşi părere. Cu toate acestea, eu mi-am urmat căutările, nu fără a descoperi mici rezultate pe care le cred susceptibile de a-i interesa pe occidentali. Dacă ofer Alteţei Voastre această expunere, o fac deoarece îndrăznesc să sper că veţi putea culege din ea un argument mai puternic în favoarea convingerii care mă animă şi în acelaşi timp veţi putea înţelege mai bine de ce o nutresc. Această dedicaţie vrea, de asemenea, să vă aducă o mărturie a bucuriei pe care mi-o provoacă consideraţia personală stabilită între noi, independent de orice deosebire de ordin intelectual. În cele din urmă, fie ca aceste pagini să reprezinte un tribut adus Egiptului, ţara a cărei fizionomie modernă vă este atât de familiară şi ale cărei sanctuare din trecut exercită asupra mea o atracţie atât de vie! Aş adăuga, dacă-mi este permis să reiau sau să adaptez vechea formulă a romanilor: «Cine a băut odată din apa Nilului va fi întotdeauna prietenul celor ce locuiesc pe malurile acestui fluviu puternic.»

 

O NOAPTE ÎN COMPANIA SFINXULUI 

Ultimul turist plecase, fiindu-i foame; ultimul ghid îmbrăcat în negru, gratificase pentru a mia oară vizitatorii străini cu informaţiile superficiale asupra ţării sale antice. Un grup de măgari obosiţi şi cămile greoaie, morocănoase, luaseră drumul întoarcerii cu ultimii călători ai zilei. În decorul egiptean, căderea crepusculului este un lucru de neuitat, de o frumuseţe inegalabilă. Totul îşi schimbă culoarea; între cer şi pământ apar contrastele cele mai izbitoare. Eram singur, aşezat pe nisipul galben atât de primitor, în faţa Sfinxului calm în toată majestatea sa regală. Privirile mele fascinate cercetau spectacolul acestor culori eterice care se estompau la fel de dulce cum apăruseră, în timp ce soarele care murea, înceta să mai arunce asupra Egiptului aurul gloriei sale. Flacără misterioasă, splendoare supremă care lasă în urmă vestul african, cine deci ar putea primi mesajul sacru trimis de cer, fără a se simţi transportat pe loc în paradis! 

Acest extaz se va reproduce atâta timp cât oamenii nu vor sucomba sub grosolănia absolută, sub moartea spirituală, atâta timp cât ei vor persista să iubească acest soare, părinte al vieţii, unic deţinător al secretului atâtor fapte uluitoare. Desigur, nu erau lipsiţi de perspicacitate anticii care îl adorau pe Ra, marele astru, venerându-l în sufletele lor ca pe un zeu. La început rămăsese jos la orizont, înflăcărând magnific toată bolta de un roşu scânteietor, ca al cărbunilor încinşi. Apoi tonul se făcu mai blând; o nuanţă mai deschisă de coral îşi risipi blândeţea de-a lungul orizontului. Blândeţe mereu mai pronunţată până când, ca într-un curcubeu, vreo şase nuanţe diferite, mergând de la roz până la verde şi auriu, încep să se agite ca şi cum şi-ar disputa momentul de supremaţie într-o fantastică licitaţie. În sfârşit, totul se absorbi fără grabă cu reflexe gri opaline la căderea crepusculului. Simultan ce globul vast al astrului se sucomba, avu loc dispariţia tuturor acelor nuanţe care te fermecau, tăindu-ţi respiraţia. Contra acestui tablou de fond, vedeam detaşându-se în atmosfera opalină, Sfinxul, îmbrăcând încetul cu încetul coloritul său nocturn. Veni apoi momentul când ultimele raze împurpurate nu mai asaltau cu strălucirea lor vie faţa sa impenetrabilă.