Kat strânse ochii pentru a se apăra de spray-ul dezinfectant,în timp ce freca marginea somierei lui Nathan.O picătură îi ateriză între ochi,rostogolindu-se pe nas.Şi-o şterse cu mâna înmănuşată;detesta mirosul,detesta însăşi ideea că trebuia să facă aşa ceva.Capul o mânca,sub prosopul şi gluga de plastic ce-l infăşurau strâns.Se cutremură.”Nu”,îşi spuse cu cu severitate.”Nu te scărpina. N-ai de ce”. -Mami! o făcu să tresară vocea lui Katie,ohiţcăind de la parter.Mi-e foame! -Şi mie!Ăsta era Nathan,cu glasul său mult prea puternic pentru un băieţel de şapte ani.Desigur,lui Nathan îi era încontinuu foame.Poate pentru a-şi alimenta glasul.Mâncase un sandviş,după ora trei,când îl luase de la scoală. -Un minut doar,strică ea.Sunt aproape gata. Îşi trase cu dinţii manşeta uneia dintre mănuşile portocalii de cauciuc,pentru a se uita la ceas.Doamne,trecuse de ora cinei.Copiilor le era foame,iar ea nu avea nimic pregătit,şi-i minţise.Nu era aproape gata.După ce va fi terminat patul lui Nathan,încă-i mai rămânea de curăţat al ei,precum şi sofaua şi scaunele,atât în camera de familie cât şi în living room.Toate astea trebuiau să aştepte până după cină; dar cina avea de aşteptat să facă ordine în camera lui Nathan. -Puteţi mânca fiecare câte-o banană,le strigă Kat copiilor,după care se ridică în picioare şi trase cu forţă patul de lângă perete.Apoi târându-se pe jos,cu manşetele pantalonilor ei lungi şi largi,de zugrav,desfăşurându-se şi împiedicând-o,începu să frece latura din spate a somierei.Oare să-ncerce s-o răstoarne şi s-o spele pe fund? Încercă să-şi amintească instrucţiunile de pe sticla de şampon.Gângăniile alea mici puteau trăi o vreme desprinse de trupul omenesc. Îmbrăcămintea,saltelele,aşternuturile,pernele,toate trebuiau curăţate. Saltelele,da,dar de somiere pomeniseră ceva? Probabil le considerau de la sine înţelese.Reinfestarea e foarte răspândită. -Mie-mi spui? murmură ea.Ridică din nou din umeri,Şi din nou simţi mâncărimea.Se auzi soneria.