Vlad Dracul se înnegură ca o furtună atunci când doctorul îi aduse la cunoştinţă că soţia sa dăduse naştere unei fete. Ceilalţi copii ai săi – unul de la prima soţie, acum aproape bărbat în toată firea, ba chiar şi un bastard de la amanta sa, născut anul trecut – erau băieţi. Nu se gândise că sămânţa sa era atât de slabă cât să producă o fată. Împinse uşa şi intră în aerul închis şi greu din odaie. Mirosea a sânge şi frică, ceea ce îl umplu de dezgust. Căminul lor din cetatea fortificată a Sighişoarei nu se apropia câtuşi de puţin de ceea ce el merita. Se afla lângă poarta principală, în aglomeraţia din piaţă, lângă o alee ce duhnea a excremente umane. Corpul său de gardă, care însuma zece bărbaţi, era mai mult de ceremonie, atribuindu-i calitatea de preamărit locţiitor. Ar fi putut să fie guvernatorul militar al Transilvaniei, însă trebuia să fie domnitorul întregii Valahii. Poate că de asta fusese blestemat cu o fată. O altă insultă adusă onoarei sale. Făcea parte din Ordinul Dragonului, aprobat de însuşi papa. El trebuia să fie voievodul, comandantul militar suprem, însă pe tron şedea fratele său, în vreme ce el era guvernatorul saşilor care se aşezaseră pe pământul ţării sale. Curând, avea să le prezinte onorul în vârful unei săbii. Vasilisa zăcea culcată pe pat, leoarcă de sudoare şi gemând de durere. Fără doar şi poate, slăbiciunea care se înrădăcinase în 9 pântecele ei îi aparţinea întru totul. Lui i se întoarse stomacul la vederea ei, acum o prinţesă lipsită de atitudine şi ţinută. Doica îi întinse un mic monstru roşu la faţă şi care urla. Nu avea nume pentru fete. Vasilisa, fără nicio îndoială, ar fi vrut ceva care să-i onoreze familia, dar Vlad îi ura pe voievozii moldoveni din care se trăgea ea, pentru că nu reuşiseră să-i aducă vreun avantaj politic. Deja îşi numise bastardul Vlad, după el. Avea s-o numească la fel şi pe fiica sa. — Ladislav, declară el. Era o formă feminină a lui Vlad. Un diminutiv. Minimalizat. Dacă Vasilisa voia un nume puternic, ar fi trebuit să-i nască un fiu. — Să ne rugăm să fie frumoasă, astfel încât să ne fie cumva de folos, zise el. Pruncul ţipă şi mai tare. * Sânii nobili ai Vasilisei erau mult prea importanţi pentru a fi supţi. Doica aşteptă până ce Vlad plecă şi apoi puse bebeluşul la sfârcurile ei de femeie din popor. Erau încă plini de lapte de la propriul ei copil, un băiat. În timp ce copilaşul se prinse de ea cu o înverşunare surprinzătoare, doica îşi înălţă propria-i rugăciune. Să fie puternică. Să fie vicleană. O studie pe prinţesă, în vârstă de cincisprezece ani, drăguţă şi gingaşă ca primele flori de primăvară. Fără vlagă şi dărâmată pe pat. Şi să fie urâtă.