Mai mult ca oricând, tinerii de azi au nevoie, pentru a reuși, de niște minți puternice. Au nevoie de contexte de învățare autentică, de suport și orientare, de o valorizare socială a învățării și de șansa de a transforma lumea prin propriile lor puteri. Nu mai e o noutate pentru nimeni că, pe de o parte, școlile și sistemul de educație joacă un rol determinant în construcția tinerelor generații, dar nici faptul că, pe de altă parte, performanțele din ultimii ani ale tinerilor noștri sunt cel puțin îngrijorătoare. Între multiplele crize cu care se confruntă lumea contemporană, criza educației este una care, chiar dacă mai subtilă și mai puțin vizibilă pe moment, produce deja deficite greu de recuperat și ridică provocări dintre cele mai complexe. Educația și învățarea nu sunt doar treaba școlii și, așa cum mulți cred încă, responsabilitatea exclusivă a acesteia. Educația e treaba tuturor, pentru că o Românie educată se construiește în familie, la școală, în universitate, dar și la locul de muncă, în activitățile de învățare permanentă sau în orice loc și context care poate contribui la o învățare de calitate. 

Reușita personală, calitatea vieții sociale și performanța economică pe care ni le dorim sunt vectorii unui proiect pe care îndrăznim să-l denumim cel mai important azi, aici: proiectul României educate1 . Evaluările internaționale comparative din sistemul preuniversitar (TIMSS, PIRLS, PISA) sau exercițiile de ierarhizare / benchmarking din învățământul superior (ARWUShanghai, Quacquarelli-Simmonds World University Rankings, Times Higher Education World University Rankings sau, mai nou, U-Multirank), precum și examenele și evaluările naționale (mai ales Capacitatea și Bacalaureatul) demonstrează derapaje semnificative nu doar ale performanței academice propriu-zise, dar și ale motivației pentru învățare (vezi în special ultimul raport PISA sau numărul de neprezentați la ultimul examen de bacalaureat). În fața acestei situații, care nu este neapărat de dată foarte recentă, dar care a fost și este încă ignorată masiv la nivelul politicilor educaționale, vedem ca singură soluție o transformare „de jos în sus“, care are în centru o nouă înțelegere a conceptului de învățare, o redefinire a învățării din perspectiva a cel puțin trei realități: