Titlu Călugărul Care Și-A Vândut Ferrari-Ul

Autor Robin Sharma
Categorie Dezvoltare personală
Subcategorie Motivație și Succes

robin-sharma-calugarul-care-si-a-vandut-ferrari-ul-pdf

Căzu chiar în mijlocul sălii de judecată înţesate de lume. Era unul dintre cei mai iluştri avocaţi din ţară. De asemenea, era celebru pentru costumele sale italieneşti de trei mii de dolari care îi înveşmântau trupul bine hră nit, dar şi pentru şirul remarcabil de victorii în instanţă. Stăteam acolo, pur şi simplu paralizat de şocul celor văzute. Marele Julian MantIe era acum doar o victimă şi se zvârcolea   pe   podea   ca   un   copil neajutorat, zguduindu­se, tremurând şi transpirând ca un maniac. Din acea clipă totul păru să se mişte cu încetinitorul. ­ O, Doamne, lui Julian îi este rău, strigă asistenta sa, oferindu­ne prin reacţia ei o imagine orbitor de clară a evidenţei. Judecătoarea intră în panică şi bolborosi repede ceva în telefonul privat pe care şi­l instalase pentru urgenţe. Cât despre mine, nu puteam decât să stau acolo, încurcat şi confuz.Te rog,nu muri, bătrâne prost. E prea devreme să pleci. Nu meriţi să mori astfel. Aprodul, care până atunci arăta se de parcă fusese im­bălsămat în picioare, trecu la ac ţiune şi începu să­i facă eroului căzut al curţii de justiţie o resuscitare cardio ­puI­monară. Asistenta era lângă Julian, cu buclele lungi şi blonde atârnând pe faţa lui roşie ca focul, spunându ­i cuvinte de alinare pe care el oricum nu le putea auzi. Îl cunoşteam pe Julian de şaptesprezece ani. Ne întâlnisem prima dată când eram un tânăr student la Drept şi fusesem adus de unul dintre partenerii săi ca angajat temporar. Pe atunci, el avea totul.   Era   un   avocat   genial,   vanitos şi  neînfricat,   cu   visuri  de măreţie. Julian era tânăra  vedetă a  firmei,   "omul   care   aduce ploaia", în devenire. Încă îmi amintesc cum am trecut prin biroul său din colţul regal intr­o seară, când lucrasem până târziu şi am privit în treacăt citatul inrămat, aşezat la loc de cinste pe biroul masiv din lemn de stejar. Era un citat de Winston Churchill care spunea extrem de multe despre tipul de om care era ,JuIian:  "Sunt sigur ca în această zi suntem stapânii sorţii noastre;că sarcina care ne­a fost încredinţată nu este mai presus de puterile nostre, ca  durerile şi capcanele ei nu sunt mai presus de rezistenţa mea. Atâta timp cât credem in propria cauză şi avem o dorinta nestrămutată de a învinge, victoria nu ne va ocoli. " Julian punea în practică ceea ce spunea. Era dur, perseverent şi dispus să muncească optsprezece ore pe zi pentru succesul pe care îl considera menirea sa. Îmi ajunseseră la ureche anumite zvonuri cum că bunicul său fusese un  senator important, iar tatăl său un judecător extrem de bine cotat al Curţii Federale. Era evident că provenea dintr­o familie cu bani şi că de umerii   lui,   îmbrăcaţi în costume Armani, atârnau aşteptări enorme. Totuşi, recunosc un lucru: era in concurenţă cu el însuşi. Era hotărât să facă lucrurile în felul său şi îi plăcea  să regizeze spectacole. În  mod  regulat,  momentele  teatrale  exagerate  ale  lui Julian în sala de judecată ţineau prima pagină a ziarelor. Cei bogaţi şi faimoşi îi cereau sprijinul ori de câte ori aveau nevoie de un strateg juridic superb, cu tentă agresivă. Activităţile sale în afara programului erau la fel de binecunoscute. Vizitele nocturne în cele mai rafinate restaurante ale oraşului, însoţit de manechine tinere şi sexi sau nechibzuitele escapade la băutură împreună cu o gaşcă gălăgioasă. de agenţi de bursă pe care el îi numea "echipa   de demolare"  deveniseră legendare în firmă.

Călugărul Care Și-A Vândut Ferrari-Ul Robin Sharma descarca gratis PDF.