Edward Wozny se uita la soare cu ochii mijiţi, în timp ce oamenii treceau grăbiţi pe lângă el. Era o zi caldă şi însorită. Purta un costum gri, foarte scump, lucrat manual şi prevăzut cu zeci de buzunare interioare şi exterioare, de diferite forme şi mărimi, prin care a scotocit intens până când a găsit bucăţica de hârtie pe care o căuta. A întors-o. Avea o formă aproape triunghiulară, cu un colţ în unghi drept şi zdrenţuită pe o margine. Era o coală xeroxată, salvată din coşul de la birou. Pe o parte, era un fragment de la începutul unui memo, „… până acum, toţi deţinătorii fondurilor de drept…”. Pe cealaltă, un nume şi o adresă scrise cu stilou cu cerneală albastră. A îndoit-o cu grijă şi a pus-o la loc, în buzunărelul interior dintr-un alt buzunar, unde o şi găsise. Edward s-a uitat la ceas şi a pornit în sus pe Madison Avenue, trecând pe lângă un semn care indica „Staţionarea interzisă” smuls din ciment şi lăsat în mijlocul trotuarului. În faţa magazinului din colţ, un bărbat stropea cu furtunul lădiţele cu varză, salată şi spanac şi în aer se simţea un miros proaspăt de legume şi de ploaie. Se formaseră mai multe pârâiaşe care curgeau spre canalizare. A păşit printre ele iritat şi după colţ a luat-o pe Eightyfourth Street. Se simţea bine sau, cel puţin, făcea tot ce-i stătea în putinţă ca să se simtă bine. Edward era în vacanţă, pentru prima dată în patru ani de când se angajase, şi aproape că uitase cum e să fii liber. Putea să meargă unde şi când voia şi să facă ce avea chef. La început a crezut c-o să-i placă, dar se simţea puţin tulburat şi dezorientat. Nu ştia cum să se descurce cu el însuşi, cu tot timpul pe care-l avea. Cu o zi în urmă era un bancher cu o mare răspundere şi extrem de bine plătit din New York, iar în două săptămâni avea să fie un bancher cu o la fel de mare răspundere şi la fel de bine plătit, dar în Londra. Oricum, pentru moment era doar Edward Wozny şi nu ştia prea sigur cine este el cu adevărat. Munca era viaţa lui şi doar asta îşi amintea despre el însuşi. Oare ce fac oamenii atunci când nu lucrează? Se joacă? Dar care sunt regulile? Ce obţii când câştigi? A oftat şi şi-a îndreptat umerii. Era un cartier liniştit, cu şiruri de case scumpe, acoperite cu piatră de var, de-o parte şi de alta a străzii. Una dintre faţade era complet acoperită de ramificaţiile unui singur butuc de viţă-de-vie uriaş, gros ca un copac şi împletit ca o frânghie. O echipă de muncitori în salopetă cobora un pian alb pe scări, spre apartamentul de la subsol.