Ploaia ı̂nghețată se cerne din ı̂nalt, pumni de orez strălucitor aruncați de un oϐiciant nevăzut. Oriunde lovește, se cristalizează ı̂ntr‑un ı̂nveliș de gheață granulată .  Sub  luminile  felinarelor  stradale  arată  minunat:  ca  argintul zânelor, gândește Constance. Este ı̂nsă ϐiresc ca ea să gândească așa, doar crede  atâ t  de  mult  ı̂n  farmece  și  vrăjitorii.  Frumusețea  este  o  iluzie  și, deopotrivă , un avertisment: frumusețea are și o parte ı̂ntunecată , la fel ca ϐluturii  otrăvitori.  Ar  trebui  să  se  gândească  la  pericolele,  riscurile, suferințele pe care furtuna aceasta de gheață le va aduce multora; pe care le aduce deja, conform știrilor de la televizor. Televizorul are ecran extraplat, cu rezoluție mare; Ewan l‑a cumpă rat ca să  urmă rească  meciuri  de  hochei  și  de  fotbal.  Constance  ar  prefera  să ‑l aibă pe cel vechi și ı̂ncețoșat, cu oamenii pe care‑i colora ı̂n mod ciudat ı̂n portocaliu și cu obiceiul de a undui și a estompa imaginile: unele lucruri nu dau bine la rezoluție mare. Ea detestă porii, ridurile, ϐirișoarele de pă r din nă ri, dinții incredibil de albiți, care‑ți sunt băgați pur și simplu ı̂n ochi, astfel ı̂ncâ t  să  nu‑i  poți ignora,  așa  cum  ai  face ı̂n  viața  reală .  Este  ca  și cum  ai  ϐi  silit  să  joci  rolul  oglinzii  altcuiva,  o  oglindă  dintre  cele  care mă resc – rareori sunt o experiență fericită oglinzile acelea. Din fericire, la buletinul meteo, prezentatorii stau destul de departe. 

Au hă rțile lor de care trebuie să se ocupe, gesturile lor largi, precum cele ale chelnerilor din ϐilmele pline de farmec din anii 1930 sau ale magicienilor pe  cale  să ‑și  dezvăluie  asistentele  ce  plutesc  ı̂n  aer.  Priviți!  Fâșii  albe gigantice se răsϐiră ca un penaj peste continent! Priviți amploarea lor! Emisiunea comută pe imagini din exterior. Doi reporteri tineri – un băiat și o fată , ambii ı̂n canadiene negre la modă , cu halouri de blană deschisă la culoare ı̂n jurul fețelor – se ghemuiesc sub umbrelele care picură , ı̂n timp ce,  pe  lângă  ei,  trec  ı̂ncet  mașini,  cu  ștergă toarele  de  parbriz  trudind. Reporterii sunt entuziasmați; spun că n‑au mai văzut niciodată așa ceva. Bineı̂nțeles  că  n‑au  văzut,  sunt  prea  tineri.  Urmează  apoi  imagini  cu calamită ți:  un  carambol  cu mai multe mașini,  un  copac  a  că rui  cădere  a distrus  o  parte  dintr‑o  casă ,  un  ghem  de  cabluri  electrice  cocoșate  de greutatea gheții, care pâlpâie amenință tor, un șir de avioane acoperite de chiciură ,  blocate  pe  un  aeroport,  un  camion  uriaș  care  a  derapat,  s‑a răsturnat și zace pe o parte, cu fum ieșind din el. La fața locului se aϐlă o ambulanță ,  o  mașină  de  pompieri,  un  grup  de  paramedici  ı̂n  haine  de ploaie: cineva a  fost rănit, o imagine care  face ı̂ntotdeauna inima să bată mai iute. 

Apare un polițist, cu mustața albită de cristale de gheață; le cere sever  oamenilor  să  rămână  ı̂n  case.  ,,Nu  este  de  glumit”,  le  spune telespectatorilor. ,,Să nu credeți că puteți ı̂nfrunta natura!” Sprâncenele lui ı̂ncruntate și pline de promoroacă sunt nobile, precum cele de pe aϐișele de  război  din  anii  1940,  care  promovau  obligațiuni.  Constance  și  le amintește,  sau  crede  că  și  le  amintește.  De  fapt,  s‑ar  putea  să ‑și amintească  doar  că rți  de  istorie,  exponate  de  muzeu  sau  ϐilme documentare: uneori este foarte greu să etichetezi cu acuratețe amintirile. Iƹn  cele  din  urmă ,  o  notă mă runtă de emoție: un câine vagabond, semi‑ ı̂nghețat, ı̂nfășurat ı̂n pă turica roz a unui copil. Un bebeluș ı̂nfrigurat ar ϐi fost mai bun, dar ı̂n lipsa lui, merge și câinele. Cei doi reporteri tineri aϐișează expresii de felul ,,Vai, ce drăgăla