Lumina slabă a înserării se strecura printre jaluzelele trase, reamintindu-i că în
acea seară urma să-şi hotărască, poate, destinul.
— Eşti sigură că asta vrei? Eşti convinsă că nu vei regreta niciodată pasul făcut?
Mary-Ann Forbes vorbea cu ea însăşi, contemplîndu-şi chipul răsfrânt în undele
clare ale oglinzii. De acolo, o privea o tânără subţire, zveltă, înveşmîntată cu o
fustă amplă, lungă, de un verde-smarald, şi cu un corsaj alb, vaporos.
Recunoscându-se, fu cât se poate de surprinsă. Părul negru, lung şi strălucitor,
era ridicat într-un coc răsucit cu migală. Chipul, discret machiat, îi părea, în
acelaşi timp, şi familiar şi străin, cu un vag aer exotic.
—Ei bine, dar unde a dispărut băieţelul ratat din Sept Mers?
Vocea tatălui ei, fostul amiral Walter Forbes, o smulse din visare.
—Mary-Ann, eşti minunată! Semeni aşa de bine cu mama ta, când era tânără!
Mary-Ann se pregătea pentru un bal mascat, la care mergea împreună cu tatăl ei,
şi alesese pentru această ocazie ţinuta unei sirene.
Mary-Ann clipi des, încercând să se convingă că ea era într-adevăr, fata al cărei
chip se râsfrângea în oglindă. Nu mai semăna deloc cu cea care fusese cu şase
ani în urmă. Nemulţumită, întoarse spatele chipului din oglindă şi luă paharul
oferit de tatăl ei.