De cînd e lumea, preacurvia, tîlhăria, viciul şi excesul de orice fel nu scapă pînă la urmă de lese. Oamenii legii sînt aceia care au puterea să hotărască cine este vinovat şi cine nu. Dacă dregătorii sînt cinstiţi, atunci oamenii vor avea linişte şi, vieţuind în pace şi în bună înţelegere, comportarea şi morala lor vor fi bune. Vagabonzii şi trîntorii, clevetitorii şi scandalagii îşi vor face pierdută urma, în vreme ce oamenii cumsecade au să-şi vadă bucuroşi de treburile lor. Şi dacă nişte ticăloşi de aiurea s-ar întîmpla să se stabilească într-un asemenea loc, pînă şi ei au să-şi îndrepte viaţa de la sine. Pentru că au şi ei ochi de văzut şi urechi de auzit, ca să priceapă cît de aspru sînt aplicate legile şi cît de neînduplecat e împărţită dreptatea. De aceea se poate spune că îndreptarea oamenilor de rînd depinde de cinstea dregătorilor. Nici nu s-a pomenit pînă acum vreun dregător necinstit care să fi făcut oameni din supuşii săi nelegiuiţi. Cinstea dregătorilor nu înseamnă doar că ei refuză să primească mită şi că se abţin să facă rău. Ea stă mai ales în străduinţa lor de a sluji statul, făcînd ceea ce alţii nu pot sau nu îndrăznesc să ducă pînă la capăt, iar în guvernarea oamenilor reparînd nedreptăţile în faţa cărora unii sînt neputincioşi şi slabi. Ei se cuvine să cerceteze nepărtinitor atît iţele iscusite ce se pot afla în popor, cît şi intrigile complicate din lumea sus-pusă. Să dovedească cu limpezime pedeapsa cea dreaptă stabilită de cer şi să nu se îndepărteze cîtuşi de puţin de la ea. Cei care s-au făcut vrednici de aceste înalte însuşiri au fost onoraţi încă din antichitate. Cu toate acestea, se află şi dregători care se lasă unşi de mite în timpul cercetărilor, ori din frica de a nu îşi pierde poziţia, nedezlegînd rapid cazurile dau verdicte pripite, pe baza mărturisirilor smulse prin torturi, ori sprijinindu-se pe cîteva fărîme de mărturii. Astfel de dregători nu au izbutit să-şi facă nici măcar o cultură pentru sufletul lor şi de aceea nici nu ar trebui să fie vreodată numiţi conducători peste alţii. Pentru că în ce fel ar putea asemenea oameni să îşi facă supuşii cinstiţi şi să vegheze la liniştea oamenilor simpli? În clipele mele de răgaz, răsfoind cărţi vechi şi cărţi noi şi căutînd prin tot felul de cronici, am dat peste istorisirea sinistră a unor cazuri penale dezlegate de judecători faimoşi de odinioară. Dar puţine dintre acestea pot sta alături de ce este scris în însemnarea de faţă. Cartea aceasta înfăţişează cercetări penale complicate, crime zădărnicite, uluitoare isprăvi detective şi soluţionări minunate în cazuri încîlcite. Ea povesteşte despre oameni care au ucis pentru a putea să trăiască pînă la capătul zilelor lor într-o aură de sfinţenie; despre aceia care au săvîrşit omoruri pentru a strînge nespuse bogăţii; despre oamenii care au ajuns amestecaţi în crime prin legături de adulter; despre indivizi care au fost loviţi de o moarte aprigă bînd licoarea otrăvitoare destinată altora; despre oameni care prin vorbele aruncate în glumă au atras asupra lor bănuieli grave şi care, deşi nevinovaţi, abia au scăpat cu viaţa de la o pedeapsă cruntă. Acestor întîmplări nu li s-ar fi putut da niciodată de capăt, dacă nu s-ar fi aflat un magistrat capabil şi sîrguincios, care în anumite împrejurări, schimbîndu-şi vocea şi veşmintele, a mers