Capitolul 1

 Toaletele pentru femei de la demisol erau pustii. Chiuvetele erau uscate și ușile cabinelor goale stăteau întredeschise. Locul arăta așa cum te-ai fi așteptat după șirurile lungi de persoane care își așteptaseră rândul până ceva mai devreme. Coșurile dădeau pe dinafară din cauza șervețelelor de hârtie. Peste tot erau aruncate pahare goale de cola. Conținutul unei cutii imense de pop-corn era împrăștiat pe jos și călcat în picioare de femeile ce țopăiseră disperate de pe un picior pe altul, așteptând să le vină rândul. Stella presupunea că același haos domnea și în toaletele bărbaților și se simți recunoscătoare că nu era sarcina ei să curețe acolo. Mizeria era neobișnuit de mare, dat fiind că două filme rulaseră cu casa închisă și celelalte filme atrăseseră și ele un public destul de numeros. La chioșcul din foaier fusese o asemenea îmbulzeală înainte de începerea proiecțiilor și în pauzele dintre ele, că aparatul pentru pop-corn nu mai reușise să facă față, chiar dacă fusese aprovizionat în prealabil, ba chiar și cola dietetică se terminase, spre marea dezamăgire a clienților. Stella se văzuse nevoită să-și muște buza în repetate rânduri ca să nu le răspundă urât când dădeau vina pe ea pentru asta. Ca și cum ar fi fost obligația ei să facă aprovizionarea sau să urmărească stocul de marfă! Se opri în ușă, conștientă, dintr-odată, că rămăsese singură aici, singura persoană din toată clădirea. Liniștea era deplină. Niciun vuiet înăbușit dinspre sălile de proiecție, nici sporovăială fetelor alături de care lucra acolo. 

Se oferise să facă ea închiderea, ca de obicei, pentru ca ele să poată prinde autobuzul, și le urmărise prin peretele din sticlă al foaierului în timp ce dispăreau în furtuna de zăpadă de afară. Imediat ce siluetele lor se făcuseră nevăzute în vălul dens de alb, începuse să-și regrete generoasa ofertă. Nu că motivele pentru care o făcuse ar fi fost în întregime lipsite de egoism. În realitate, nu putuse să reziste să nu se laude că are un iubit – un iubit cu mașină. Și deci nu mai trebuia să-și bată capul din pricina autobuzelor. Dintr-un motiv sau altul, gândurile i se abătură iar la Snapul pe care-l primise imediat după ce se terminase ultima pauză. Habar navea cine era expeditorul – nu era unul din lista ei de prieteni. Firește că ar fi trebuit să-și schimbe cu un secol în urmă setările contului și să-i blocheze pe străinii care-i trimiteau mesaje, îndeosebi că, mai nou, și cei mai în vârstă începuseră să folosească aplicația. Nu era de ajuns că distrugeau Facebookul, acum începuseră să pună stăpânire și pe Snapchat. Ea era gata să bage mâna-n foc că era vorba despre vreun hodorog bătrân, poate vreunul dintre prietenii mamei sale sau vreo rudă de care uitase de mult. Username-ul nu i se părea deloc cunoscut: Doar13. Sau poate că, până la urmă, nu era cineva în vârstă; poate că era doar un copil care tocmai împlinise treisprezece ani. Lucru care ar fi explicat mesajul bizar.