Sebastian, lordul St. Vincent, se uita la tînăra care dăduse năvală în reşedinţa lui din Londra şi îşi spunea că nu o răpise pe moştenitoarea care trebuia săptămîna trecută, la Stony Cross Park. Deşi răpirea era o noutate pe lunga listă a ticăloşiilor lui, Sebastian ar fi trebuit să procedeze cu mai multă inteligenţă. Privind retrospectiv, Lillian Bowman fusese o alegere prostească, dar ta acel moment păruse soluţia perfectă. Familia ei era bogată iar el avea probleme financiare. Iar Lillian promitea să fie focoasă în aşternut, frumoasă, ou părul închis ta culoare, plină de temperament. Ar fi trebuit să-şi aleagă o pradă mai Mndă. Lillian Bowman, viguroasa moştenitoare americană, îi opusese rezistenţă pînăîn clipa în care fusese salvată de logodnicul ei, lordul Westcliff. Domnişoara Evangeline Jenner, fiinţa blîndă care stătea acum în faţa iui, era eomptet diferită de Lillian Bowman. Sebastian o privea cu un dispreţ voalat, întrebîndu-se ce anume ştia despre ea. Evangeline era singurul copil al lui Ivo Jenner, proprietarul celebrului club de jocuri de noroc din Londra. Mama ei fugise cu el şi abia apoi realizase greşeala făcută. Ea provenea dintr-o familie decentă dar el era un gunoi al societăţii. în ciuda originii ei, Evangeline ar fi reuşit să se mărite bine dacă nu ar fi fost de o timiditate excesivă şi nu s-ar fi bîlbîit atît de des. Sebastian auzise destui bărbaţi spunînd că nu- şi mai doreau să încerce să poarte o discuţie cu ea. Aşa că o evitase şi el, ceea ce nu fusese prea dificil. Timida domnişoară Jenner se ascundea mai mereu în cîte un colţ. Nu-şi vorbiseră niciodată - şi fuseseră amîndoi mulţumiţi: Acum n-o mai putea evita, însă. Domnişoara Jenner venise neinvitată la el acasă, ta o oră scandalos de tîrzie. Pentru ca situaţia să fie şi mai compromiţătoare, nu era însoţită. Orice fată care petrecea mai mult de un minut în compania lui era compromisă pentru totdeauna. Sebastian era imoral, un desfrînat. Şi se mîndrea cu asta. Stătea acum relaxat în fotoliu şi o privea pe Evangeline apropiindu-se. în încăpere era întu- neric. Numai în şemineu ardea un foc slab, iar lumina dată de flăcări se răsfrîngea cu blîndeţe asupra chipului fetei. Nu părea să aibă mai mult de douăzeci de ani. Avea tenul proaspăt şi ochii plini de o candoare pe care el o dispreţuise mereu. Sebastian nu admira şi nu punea preţ pe inocenţă. Un gentleman s-ar fi ridicat din fotoliu dar gesturile politicoase nu-şi aveau rostul, l-a făcut semn să se aşeze pe fotoliul de lîngă şemineu. - Stai jos, dacă vrei, i-a spus el. Deşi nu m-aş gîndi să stau prea mult, dacă aş fi îp locul tău. Mă plictisesc repede iar tu nu ai reputaţia unei interlocutoare strălucite. Evangeline nici măcar nu a clipit, în ciuda mojiciei lui. Sebastian nu s-a putut abţine să nu se întrebe cum anume arătase copilăria ei, cea care o făcuse insensibilă la insulte. Orice altă fată ar fi roşit sau ar fi izbucnit în lacrimi. Fie avea mintea cît un bob de mazăre, fie avea o stăpînire de sine admirabilă. Evangeline şi-a dat pelerina jos, a pus-o pe unul dintre braţele fotoliului şi s-a aşezat cu naturaleţe, fără gesturi graţioase sau artificii. Sebastian şi-a amintit că era prietenă cu Lillian Bowman, cu sora ei mai mică. Daisy, şi cu Anna- belle Hunt. Cele patru stătuseră mereu deoparte la balurile şi seratele sezonului trecut. Păreau sortite să rămînă nemăritate. Ghinionul le părăsise, de curînd. Annabelle reuşise să-şi găsească un soţ iar Lillian îl vrăjise pe Westcliff. Sebastian se îndoia că norocul avea să fie şi de partea acestei făpturi neînsemnate.