Aveam patru ani când tatăl meu a murit într-un accident pe o platformă petrolieră. El nu lucra acolo, era inspector pentru platformele maritime, un funcţionar dintre aceia care au biroul într-o clădire din oţel şi sticlă şi care poartă costum şi cravată. Într-o bună zi s-a împiedicat pe o astfel de platformă, lângă o deschizătură dintr-o podea neterminată, şi a căzut douăzeci de metri până pe platforma de dedesubt, unde a murit pe loc cu gâtul frânt. Mi-a luat multă vreme să înţeleg că tata n-avea să se mai întoarcă. L-am aşteptat luni bune la fereastra casei noastre din Katy, un orăşel mic de la vest de Houston. Câteodată stăteam pur şi simplu la capătul aleii şi mă uitam după 5 fiecare maşină care trecea. Indiferent de câte ori mi-a zis mama să nu-l mai aştept, fiindcă nu se mai întoarce, eu tot n-am putut să renunţ. Credeam că, dacă îmi doresc suficient de mult, o să-l fac să revină. Am doar câteva amintiri despre tatăl meu, câteva impresii. Cred că m-a purtat pe umeri de câteva ori, fiindcămi amintesc de pieptul lui puternic sub gambele mele, de senzaţia de legănare în aer, de mâinile lui care-mi ţineau strâns gleznele, de părul lui aspru, tuns scurt şi strălucitor, printre degetele mele mici. Aproape că-i aud vocea cântându-mi „Arriba del Cielo”, un cântec de leagăn mexican care mă făcea mereu să visez frumos. Pe scrinul din dormitorul meu e o fotografie înrămată a lui, singura pe care o mai am cu el. Poartă cămaşă, blugi cu dungă pe mijlocul cracului şi o curea utilitară în talie, cu catarama cât o farfurie şi colorată în argintiu şi turcoaz. Zâmbeşte din colţul gurii şi are o gropiţă în obraz. Îmi amintesc că fost un bărbat inteligent, romantic, muncitor şi ambiţios. Cred ar fi făcut lucruri mari dacă ar fi trăit mai mult. Ştiu foarte puţine despre el, dar de un lucru sunt sigură: m-a iubit. Îmi dau seama de asta chiar şi din puţinele amintiri pe care le am despre el. Mama n-a găsit niciodată pe nimeni care să-l înlocuiască, sau poate ar fi mai bine să spun că a găsit o mulţime de bărbaţi care să-i înlocuiască, însă niciunul nu a rămas cu noi prea multă vreme. Mama era o femeie frumoasă, chiar dacă nu prea fericită, şi nu-i era greu să-şi găsească parteneri, însă nu se pricepea deloc să-i ţină alături de ea.