L-am văzut prima dată la nunta fratelui meu. Stătea undeva mai în spate, într-o postură insolentă, relaxată, ca unul care preferă să-și petreacă timpul prin sălile de biliard. Deşi era bine îmbrăcat, am înţeles imediat că nu lucra într-un birou. Purta un costum Armani bine croit, dar trupul puternic, cu oase mari şi umeri laţi, ca de fermier sau de îmblânzitor de tauri, se desluşea pe sub veşminte, între degetele lungi ţinea cu grijă piciorul delicat al unui pahar de şampanie, pe care sunt sigură că ar fi putut să-l zdrobească fără prea mare efort. Mi-am dat imediat seama că era genul de bărbat care ştia să vâneze, să joace fotbal şi poker şi care ţinea la băutură, dar nu era pe gustul meu, fiindcă eu voiam ceva mai mult de-atât. Cu toate astea, trebuie să recunosc că era un personaj aparte. Arăta bine, ba chiar puteai să spui că-i chipeş dacă treceai cu vederea nasul puţin strâmb, semn că fusese rupt cândva. Părul închis la culoare, des şi lucios, îi era tuns scurt. Ochii lui, vizibil albaştri chiar şi de la distanţa care ne despărţea, mi-au atras imediat atenţia, fiindcă aveau o culoare pe care nu puteai s-o uiţi. Am tresărit când a întors capul şi s-a uitat direct la mine. M-am răsucit imediat, stânjenită că fusesem surprinsă fixându-l insistent, însă am continuat să-i simt privirea şi o căldură curioasă mi-a cuprins tot corpul. Am băut repede şampania din paharul pe care-l 5 aveam în mână, iar băutura acidulată mi-a liniştit emoţiile. Abia după aceea am îndrăznit să mă uit din nou spre el. În ochii săi albaştri strălucea o provocare neobrăzată, iar buzele-i luaseră forma unui zâmbet discret. N-aş vrea să fiu singură în cameră cu tipul ăsta, m-am gândit. Individul m-a măsurat cu privirea, încet, de sus în jos, apoi m-a privit din nou în ochi şi a făcut o mişcare politicoasă cu capul, în semn de salut, unul dintre acele gesturi pe care texanii îl ridicaseră la rang de artă. M-am întors cu spatele, deliberat, îndreptându-mi întreaga atenţie spre iubitul meu. L-am privit pe proaspeţii însurăţei cum dansează îmbrăţişaţi, m-am ridicat pe vârfuri şi i-am şoptit lui Nick: — Noi urmăm. El m-a cuprins pe după mijloc şi a răspuns: — Să vedem ce părere are şi tatăl tău. Nick avea de gând să-i ceară voie tatei să ne căsătorim, o tradiţie care mie mi se părea demodată şi inutilă, dar la care el ţinea cu încăpăţânare. — Şi dacă nu e de acord? l-am întrebat. Dat fiind că făceam rareori lucruri care să fie aprobate fără rezerve de ai mei, se putea foarte bine ca tata să nu fie de acord să ne căsătorim.