Camera era mică și ponosită. Pe fereastra fără perdele se vedea un perete gri cu armături ruginite, pe care era un afiș spălăcit cu o reclamă la margarina Pellerins. Ochiul din mijloc al geamului din stânga fusese înlocuit cu o bucată de carton cu margini zdrențuite. Tapetul era înflorat, dar funinginea și umezeala îl făcuseră să se decoloreze într-atât, încât modelul abia se mai putea distinge. Ici și colo se dezlipise de pe tencuiala măcinată și cineva încercase să-l peticească în câteva locuri cu bandă adezivă și hârtie de împachetat. În cameră se găseau un șemineu, șase piese de mobilier și un tablou. În fața șemineului se afla o cutie de carton cu cenușă și un ibric strâmbat, de aluminiu, pentru cafea. Patul era așezat cu picioarele spre șemineu și era acoperit cu un teanc de ziare vechi, gros de vreo zece centimetri, peste care se aflau o cuvertură jerpelită și o pernă dungată. Tabloul înfățișa o femeie blondă, goală, stând lângă o balustradă de marmură și era agățat la dreapta șemineului, astfel încât să fie ultimul lucru pe care cel care stătea în pat îl vedea înainte de a adormi și primul care îi apărea în fața ochilor când se trezea. Cineva părea să fi mâzgălit cu creionul sfârcurile și zona genitală a femeii. În cealaltă parte a încăperii, spre fereastră, se aflau o masă rotundă și două scaune de lemn, dintre care unul nu mai avea spătar. Pe masă se găseau, printre altele, trei sticle goale de vermut, o sticlă de suc și două cești de cafea. Scrumiera fusese răsturnată de mai multe ori și, printre mucuri de țigară, capace de sticlă și bețe de chibrit arse, erau câteva cuburi murdare de zahăr, un briceag cu lama scoasă și o bucată de cârnat. O a treia ceașcă de cafea stătea spartă pe podea. Pe linoleumul sfâșiat dintre masă și pat zăcea un om mort. Era, cel mai probabil, aceeași persoană care adusese îmbunătățiri tabloului și care încercase să peticească tapetul cu bandă adezivă și hârtie de împachetat. Era un bărbat; zăcea cu picioarele apropiate, cu coatele strânse pe lângă corp și cu mâinile ridicate spre cap, ca și cum ar fi vrut să se apere. Purta un maiou din tricot și pantaloni zdrențăroși. În picioare avea șosete de lână tocite. Cineva prăvălise peste el un bufet mare, care îi ascundea capul și jumătate de trunchi. Cel de-al treilea scaun era răsturnat lângă cadavru. Șezutul scaunului era murdar de sânge, iar pe rama spătarului se vedeau clar urme de mâini. Podeaua era acoperită cu cioburi. O VP - 4 parte dintre ele proveneau de la ușile bufetului, iar celelalte, de la o sticlă de vin spartă, care zăcea aruncată pe o grămadă de chiloți murdari, lângă perete. Ce mai rămăsese din sticlă era acoperit cu un strat de sânge uscat. Cineva trasase în jur un cerc alb. Fotografia era o reproducere aproape perfectă a scenei, fiind făcută cu cel mai bun aparat superangular al poliției, într-o lumină artificială care dădea un contur foarte clar fiecărui detaliu. Martin Beck lăsă la o parte fotografia și lupa, se ridică și se duse la fereastră. Afară era o vară tipic suedeză. Ba mai mult, era cald. În parcul Kristineberg făceau plajă pe iarbă două fete în bikini. Stăteau lungite pe spate, cu picioarele desfăcute și cu brațele întinse, depărtate de corp. Erau tinere și slabe, sau, mai bine zis, suple, ceea ce conferea poziției lor o anumită grație. Uitându-se mai atent, le recunoscu: erau două secretare chiar din departamentul lui. Deci se făcuse deja ora douăsprezece. Dimineața veneau la serviciu în sandale și cu costumul de baie pe sub rochia de bumbac. La ora prânzului își scoteau rochia și se duceau afară să se întindă în parc. Era practic.