La alegerile prezidenţiale din Peru, în 1990, s-au aflat faţă în faţă doi candidaţi fără experienţă politică, doi „novici”. Alberto Fujimori, un inginer agronom de origine japoneză, care a jucat pe cartea populistă, şi scriitorul Mario Vargas Llosa, mai curând conservator, vaccinat împotriva utopiilor şi alergic la populism, ţinând un discurs realist. A câştigat primul. Vargas Llosa a plecat la Londra, a primit apoi paşaport spaniol şi a criticat vehement regimul din ce în ce mai dictatorial al lui Fujimori. Şi-a făcut, în patrie, o mulţime de duşmani, în 2000, după un scandal de corupţie, e rândul lui Fujimori să-şi părăsească ţara şi să se refugieze în Japonia. Jocurile politice îşi au ironia lor amară. 

MARIO VARGAS LLOSA s-a născut în 1936 la Arequipa şi a copilărit în Bolivia împreună cu mama şi bunicii materni, închipuindu-şi că tatăl lui e mort şi că fusese un erou. În realitate, la cinci luni după căsătorie îşi părăsise soţia însărcinată şi avea să-şi revadă fiul abia zece ani mai târziu, când Mario se va întoarce în Peru. Între 1950 şi 1952 urmează cursurile unei şcoli militare din Lima – experienţă descrisă în primul roman, Oraşul şi câinii. În 1955 se căsătoreşte cu o mătuşă, Julia Urquidi, provocând mare scandal în familie, şi divorţează de ea în 1964, pentru ca, un an mai târziu, să se căsătorească cu verişoara lui, Patricia. Între timp, lucrase în Franţa ca profesor de spaniolă şi jurnalist. După o tinereţe în care se apropiase de comunism, ia distanţă faţă de Fidel Castro, ba chiar îl acuză pe Gabriel García Marquez, odinioară prieten, de servilism. Călătoreşte, predă la universităţi în America şi Europa, devine scriitor celebru prin forţa epică, luciditatea şi ironia sa. „Literatura şi politica se exclud reciproc”, scrie Mario Vargas Llosa. „Scriitorul lucrează în singurătate, are nevoie de totală independenţă. Politicianul e total dependent, trebuie să facă tot felul de concesii, exact lucrul pe care scriitorul nu-l poate face.”