Jefuitorul nu are nicio șansă.
Știu asta.
Și el o știe.
Întreaga bancă știe.
Chiar și cel mai bun prieten al meu, Marvin, știe, și el este și mai inutil
decât cel cu pistolul.
Partea cea mai proastă a lucrurilor este că mașina lui Marv este parcată
într-o zonă în care nu se poate staționa mai mult de cincisprezece minute.
Suntem toți la podea, cu fața în jos, iar mașina mai are permisiunea să stea
doar câteva minute.
— Aș vrea ca tipul ăsta să se grăbească, spun eu.
— Știu, îmi șoptește Marv. Este scandalos.
Vocea i se aude de jos, dinspre podea.
— Voi primi o amendă din cauza acestui nemernic inutil. Ed, nu-mi
permit să plătesc o altă amendă.
— Mașina chiar nu merită.
— Poftim?
Acum, Marv mă privește.
Îmi dau seama că devine din ce în ce mai nervos. Singurul lucru pe care
Marv nu-l tolerează este ca un individ, un oarecare, să-i lipească prostii pe
mașină. Repetă întrebarea:
— Ce ai spus, Ed?
— Am spus, șoptesc eu, că nu merită să primim amendă din cauza
mașinii, Marv.
— Uite ce-i, Ed, zice el, eu pot să suport multe lucruri, dar…
Nu îl mai bag în seamă pentru că, sincer, odată ce Marv începe să
vorbească despre mașina lui, devine o pacoste. Vorbește întruna, ca un copil
și, pentru numele lui Dumnezeu, tocmai a împlinit douăzeci de ani.
Mai continuă un minut sau două, până când mă văd nevoit să intervin.
— Marv, îi spun eu, mașina este o porcărie, da? Nu are nici măcar frână de
mână – stă acolo, cu două cărămizi care blochează roțile din spate.
Încerc să vorbesc cât pot de încet.
— În cea mai mare parte a timpului, nici nu te obosești să o închizi.
Probabil, speri să pui mâna pe banii de asigurare, dacă o fură careva.
— Nu este asigurată.
— Exact.
— Cei de la Asociația automobiliștilor au spus că nu merită să-i fac o
asigurare.
— Este de înțeles.
Și atunci jefuitorul se întoarce și strigă:
— Cine vorbește acolo, în spate?
Lui Marv nu-i pasă. Este agitat din cauza mașinii.
— Ed, tu nu te plângi când te duc cu mașina la muncă, parvenit nefericit
ce ești!