O întâmplare de felul celei pe care se întemeiază ficţiunea noastră nu a părut cu totul imposibilă doctorului Erasmus Darwin şi unora dintre fiziologii din Germania. Să nu se presupună însă că eu dau cât de cât crezare unei asemenea închipuiri; totuşi, luând-o ca punct de pornire pentru o operă de ficţiune, am vrut doar să întreţes un şir de întâmplări supranaturale de groază. împrejurarea care hrăneşte interesul acestei naraţiuni nu are neajunsurile unei simple poveşti cu stafii şi farmece vrăjitoreşti. Ea m-a atras prin noutatea situaţiilor cărora le dă naştere şi, deşi imposibilă ca fapt fizic, ea oferă un imbold pentru imaginaţie prin felul în care sunt zugrăvite pasiunile omeneşti, mai cuprinzătoare şi mai puternice decât s-ar putea contura ele în oricare dintre relaţiile obişnuite ale unor întâmplări reale. M-am străduit, aşadar, să păstrez adevărul principiilor elementare ale naturii omeneşti, nesfiindu-mă însă să încerc noi posibilităţi de combinare. Iliada, poezia tragică a Greciei, Shakespeare, în Furtuna şi în Visul unei nopţi de vară, şi mai ales Milton, în Paradisul pierdut, adoptă acest principiu; şi chiar cel mai modest romancier, care caută să obţină, prin truda sa, plăcere pentru sine şi pentru ceilalţi, poate, fără nici o prezumţie, să recurgă în proza sa la o licenţă sau, mai degrabă, la o regulă, din adoptarea căreia au rezultat până acum, în cele mai nobile specimene ale poeziei, atâtea minunate împerecheri de simţăminte omeneşti. Împrejurarea pe care se sprijină povestirea mea mi-a fost sugerată în cursul unei discuţii întâmplătoare. Am pornit s-o aştern pe hârtie în parte din dorinţa de a mă destinde şi în parte pentru a da folosinţă unor resurse neîncercate ale minţii. Pe măsură ce înaintam, s-au adăugat şi alte pricini. Nu-mi este câtuşi de puţin indiferent felul în care tendinţele morale ce sălăşluiesc în sentimentele şi personajele acestei povestiri vor înrâuri cititorul, dar preocuparea mea de căpetenie în această privinţă s-a mărginit la a evita impresia de lâncezeală pe care o produc romanele de astăzi şi la a înfăţişa farmecul afecţiunilor domestice şi excelenţa virtuţii universale. Părerile ce izvorăsc firesc din caracterul şi situaţia eroului nu trebuie în nici un caz socotite ca fiind întotdeauna şi propriile mele convingeri; şi nici să nu se creadă că anumite consideraţii, pe care paginile ce urmează le conţin, vor să prejudicieze vreo doctrină filosofică de un fel sau altul. Autoarei nu i se pare lipsit de interes faptul că această povestire a fost începută chiar în acel ţinut maiestuos în care se petrece cea mai mare parte a acţiunii, şi într-o companie pe care nu va înceta s-o regrete. Am petrecut vara anului 1816 în împrejurimile Genevei. Anotimpul era rece şi ploios, şi, serile, ne strângeam în jurul focului strălucitor ce duduia în cămin; câteodată ne distram citind povestiri cu fantome din nişte cărţi germane ce ne căzuseră întâmplător în mână. Aceste povestiri au stârnit în noi o jucăuşă dorinţă de imitaţie. Ceilalţi doi prieteni (o povestire ieşită de sub pana oricăruia din ei ar fi mai bine primită de public decât aş putea eu să sper pentru orice plăsmuire a mea), împreună cu mine, ne-am înţeles să scriem fiecare câte o poveste bazată pe o întâmplare supranaturală. Vremea, totuşi, s-a înseninat deodată şi cei doi prieteni ai mei au plecat într-o excursie prin Alpi, pierzând în mijlocul acelor privelişti măreţe orice amintire despre viziunile lor populate cu fantome. Povestea ce urmează este singura care a fost dusă până la capăt.