Bine aţi revenit în cealaltă Lume a mea, Armonia!
Acum două sute de ani, o imensă Cortină de energie s-a deschis în apropierea Pământului, făcând pentru prima dată călătoriile interstelare posibile. În modul tipic uman, mii de colonişti şi-au făcut bagajele şi, fără să piardă timpul, au plecat să îşi întemeieze cămine noi şi societăţi noi pe lumi neexplorate. Armonia a fost una dintre aceste lumi.
Coloniştii au adus cu ei tot confortul de acasă — tehnologie sofisticată, tradiţia a secole de artă şi literatură şi ultima modă. Comerţul prin Cortină le-a oferit posibilitatea să rămână în contact cu familiile lor de pe Pământ şi, de asemenea, să menţină computerele şi gadgeturile de înaltă tehnologie funcţionale. Lucrurile au mers nemaipomenit de bine pentru un timp.
Apoi, într-o zi, fără niciun fel de avertisment, Cortina s-a închis, dispărând la fel de misterios cum se deschisese. Rupţi de Pământ, nemaiputând obţine uneltele şi materialele de care aveau nevoie pentru funcţionarea maşinilor, şi fără nicio speranţă de a fi salvaţi, coloniştii au fost brusc exilaţi într-o existenţă primitivă. Şi nu vorbim aici de ultima modă de pe Pământ. Problema majoră era să rămână în viaţă.
Dar pe Armonia oamenii au făcut unul dintre lucrurile pe care le fac ei cel mai bine: au supravieţuit. Nu a fost uşor, dar descendenţii primei generaţii de colonişti s-au zbătut şi au reuşit să se retragă de pe marginea prăpastiei şi să îşi croiască drumul spre un nivel de civilizaţii aproximativ echivalent cu cel de pe Pământ pe la începutul secolului XXI.
Dar aici, pe Armonia, lucrurile sunt totuşi puţin diferite. Există de pildă, vânători de fantome, cluburi de noapte exotice pentru o clientelă căreia îi place să se ameţească cu energia rămasă în ciudatele ruine extra-terestre şi un neobişnuit animal de companie.
Totuşi, unele probleme nu se schimbă niciodată. De exemplu, Elly St. Clair... Credea că rupsese logodna cu şeful Breslei vânătorilor de fantome, pe nume Cooper Boone. Dar Cooper avea o cu totul altă părere...
Dacă savuraţi, asemenea mie, romanele în care suspansul interferează cu paranormalul, atunci Vânătorul de fantome vă va oferi cu siguranţă o lectură dintre cele mai plăcute.
2
Prolog
Armonia
La Două Sute de Ani după închiderea Cortinei...
- Vă rog, domnişoară St. Clair, aşteptaţi.
Bărbatul mic şi spilcuit, din spatele biroului de la recepţie, sări în picioare.
- Nu puteţi pur şi simplu să daţi buzna, aşa, peste domnul Boone.
- Scuteşte-mă, Melvin.
Elly continuă să meargă.
Traversă vasta zonă a recepţiei cu paşi repezi, pantofii ei noi nefăcând niciun sunet pe covorul gros. Ţinta ei era uşa masivă, din lemn - spectru cu entarsii elaborate, care păzea sanctuarul intern al birourilor executive ale Breslei din Aurora Springs.
Melvin îşi agită mâinile manicurate.
- Domnul Boone este într-o şedinţă, se înecă el. Se grăbi pe lângă birou şi îi ieşi zorit în întâmpinare. A dat ordine stricte să nu fie deranjat.
- Nu-ţi face griji, Melvin, Domnul Boone o să mă primească.
Elly ajunse la uşa impozantă cu trei paşi înaintea lui Melvin. Apucă cu amândouă mâinile clanţa mare din oţel şi chihlimbar.
- Domnul Boone se ocupă de afaceri ale Breslei, Dominişoară St. Clair, lătră Melvin.
- Dl. Boone se ocupă întotdeauna de afaceri ale Breslei, Melvin. Îi aruncă un zâmbet glacial şi împinse uşa grea înăuntru. Din fericire pentru noi amândoi, tocmai am descoperit că, în ceea ce-l priveşte, eu sunt afacerea Breslei. Aşa că, vezi tu, nu-i nicio problemă aici, nu-i aşa?
- Domnişoară St. Clair, vă rog.
Ea intră repede în birou, se răsuci şi trânti uşa în faţa consternată a lui Melvin. Se auzi un sunet ascuţit atunci când rezonă încuietoarea.
Se răsuci cu faţa celor doi oameni care ocupau biroul executiv al Breslei Aurora Springs.
Bărbatul din spatele biroului masiv din cuarţ verde o privi calm printr-o pereche de ochelari cu rama din metal negru şi chihlimbar. Ochelarii serioşi nu diminuau cu nimic efectul ochilor lui albaştri, ciudaţi dar irezistibili. De asemenea, erau absolut inutili în încercarea de a-i îmblânzi trăsăturile implacabile, puternic modelate ale feţei. Cămaşa de mătase cusută de mână, pantalonii şi cravata neagră de cowboy, prinsă cu un chihlimbar, subliniau aura invizibilă de putere care îl învăluia.
Pentru a preveni situaţiile ciudate în care cineva nu ar fi înţeles statutul lui, purta emblema tradiţională a rangului său, un inel negru, greu, cu o piatră mare de chihlimbar gravată cu sigiliul Breslei.
Cooper Boone reprezenta cel mai bun argument pe care îl întâlnise ea vreodată, împotriva tradiţiei pitoreşti, demodate şi foarte retrograde a Căsătoriilor de Convenienţă, gândi Elly. Şi când te gândeşti că fusese la un pas de a se căsători cu el. Un fior îi trecu prin şira spinării.
Ca să fie cinstită, existaseră câteva motive serioase pentru care se logodise cu el, reflectă ea tristă. Motivul numărul unu fusese acela că se îndrăgostise de Cooper până peste cap.
Motivul numărul doi, cel care s-a dovedit a fi cea mai mare greşeală a ei, a fost iluzia că şi el se îndrăgostise de ea.
Acum ştia adevărul.
- Bună ziua, Elly, zise Cooper uşor. Nu te aşteptam.
În traducere, probabil că însemna, De ce dracu dai buzna în biroul meu? Dar Cooper era mult prea controlat ca să îşi facă iritarea vizibilă. Privind bine în urmă, prin prisma cunoştinţelor pe care le avea acum, putea vedea că puterile, aparent nelimitate ale lui Cooper de a se controla, fuseseră un semnal major de alarmă. Dar în cele câteva săptămâni în care se întâlniseră propriu-zis, autocontrolul lui îi păru lui Elly o caracteristică de admirat.
- S-a întâmplat să fiu prin apropiere, zise ea zâmbind pe cât de seducător, pe atât de glacial. M-am gândit să trec pe aici.
El îşi arcui sugestiv sprâncenele negre şi îşi îngustă uşor ochii.
OK, gândi ea respirând adânc ca să îşi potolească emoţiile, acum ştie că sunt furioasă. Şi e puţin surprins. Ha, închipuieşte-ţi! Ar trebui să simtă o uşoară satisfacţie răzbunătoare, gândi ea. Nu era uşor să îl prinzi pe Cooper cu garda jos. Era un maestru al strategiei, întotdeauna cu un pas înaintea celorlalţi din jur.
3
Fusese cu siguranţă cu un pas înaintea ei în ultimele două luni. Reuşise să se convingă pe sine că această curte formală, de modă veche, pe care i-o făcea, fusese un semn de respect pentru ea şi familia ei. Aici, în Aurora Springs, o mulţime de lucruri care ţineau de Breaslă se făceau în stilul vechi, inclusiv Căsătoriile de Convenienţă pentru cei de rang înalt din Breaslă.
Cooper o privea cu atenţie acum. Aproape că putea să-i audă mintea calculând, apreciind şi elaborând strategii, decizând asupra celui mai bun mod de a se purta cu ea şi de a controla situaţia. Pentru că asta face el, reflectă ea. Manipulează oamenii şi preia controlul asupra situaţiilor.
Motivul pentru care putea face asta atât de bine era acela că îşi putea controla complet propriile emoţii. Ăsta-i adevăratul lui talent, gândi ea, şi nu are nimic de-a face cu profilul lui parapsihologic impresionant.
Cel de-al doilea bărbat din încăpere se încruntă, sugerând o profundă dezaprobare paternă.
- Cooper şi cu mine suntem puţin ocupaţi acum, draga mea. Am uitat că trebuia să luăm prânzul împreună?