Nu este acelaşi lucru, pe de o parte, să analizăm mental starea de fapt a percepţiei interioare sub forma unor complexe pe care să le descompunem la rândul lor în "simple" elemente ultime şi să examinăm condiţiile şi consecinţele complexelor modificate în mod artificial (prin observaţie sau prin observaţie şi experiment) şi, pe de altă parte, să urmărim unităţile senzoriale şi de trăiri, pe care să le descriem şi să le înţelegem; acestea din urmă sunt cuprinse în însuşi contextul vieţii umane, nemaifiind produse în mod artificial prin "sinteză" şi "analiză". Dintre aceste două căi, prima este cea pe care o urmează psihologia explicativă, care construieşte pe baza sintezei (orientată metodic spre ştiinţele naturii), iar a doua este calea psihologiei descriptive, care înţelege fenomenele analizându-le. 1 Unităţile psihice cu care operează primul tip de cercetare sunt produse în mod artificial. Prin urmare, nu este necesar ca aceste unităţi să fie cuprinse şi integrate într-un act de trăire. 

Mai curând părţile unei asemenea unităţi artificiale pot aparţine unor acte de trăire complet diferite. Astfel, se poate întâmpla ca toate senzaţiile simultane de care sunt conştient acum să aparţină unor unităţi de trăiri fundamental diferite (de exemplu percepţiei hârtiei de scris, şederii pe scaunul meu, experienţei de a mă afla în această cameră, a faptului că scriu etc.). Cu toate acestea, pot să le sintetizez cum vreau sub forma unor complexe sau să analizez părţile unor astfel de complexe. De asemenea, aici pot fi în joc cauze genetice ale multor lucruri pe care nu le trăiesc deloc şi le constat abia când le cercetez cauzele şi compar componentele iniţiale şi pe cele finale, modificate în mod artificial ; de pildă, stau în echilibru, iar senzaţiile care însoţesc poziţia mea sunt condiţionate de senzaţiile normale de la nivelul urechii, care corespund simţului echilibrului, situat acolo, în sistemul statolitelor. În mod analog nu este preluat într-o unitate de trăiri nici ceea ce intră de exemplu, ca senzaţie şi reproducere a acesteia, în percepţia unei cărţi aflate în faţa mea. Prezenţa propriu-zisă a acestor elemente nu exclude ca ele să fie totusi simtite în trăirea unitară a acestei percepţii. Pe de al�ă par�e, cele mai complexe şi mai compozite realităţi psihice pe care ni le putem imagina (în sensul celui dintâi tip de cercetare) pot fi totuşi simple din punct de vedere fenomenal, în măsura în care sunt prezente într-un singur act al trăirii. Atunci ele sunt "fenomenologic simple".