PRINŢUL FĂRĂ VIITOR

 Un prinț se întoarce întotdeauna acasă. Asta îi spusese mama lui Alfie cu trei luni în urmă, când el se îmbarcase pe nava sa, lăsând în urmă orașul San Cristóbal, înghițit de orizont. Acum, în vreme ce aceeași navă se apropia lin de portul din care plecase, umbra lui Alfie i se încolăcea în jurul picioarelor într-o spirală încordată. Prințul revenise acasă. Inelele capitalei îi apăreau mândre în fața ochilor, de la tavernele cocoșate din Țeapă, care înfruntau briza, la acele haciendas1 impunătoare, cu vitralii și acoperișuri înclinate din chirpici, aflate mai la distanță de coastă, în inelul numit Panglica. Munții domneau falnici în depărtare. Dacă mijea ochii, prințul deslușea lanurile de trestie-dezahăr legănându-se în bătaia vântului, gata să fie recoltate. Iar la orizont se înălța, desigur, palatul, ca un al doilea soare. Degetele lui Alfie strânseră balustrada, velele stacojii fâlfâind tot mai ușor în timp ce echipajul se pregătea de andocare. Prăvăliile și tavernele din port erau decorate cu felinare vrăjite să lumineze toată noaptea, pentru a-i întâmpina pe marinarii care se întorceau pe întuneric. 

Bizar, dar, în ciuda celor petrecute, orașul nu părea deloc schimbat. Dar așa se întâmplă de câte ori vii acasă. Tu ești altul, celelalte arată la fel. Lui Alfie îi venea să-i strige căpitanului să întoarcă vasul. Inima, care îi bătea ca nebuna, îl îndemna să plece înapoi pe mare, să nu calce pe pământul său de baștină. – Preamărite prinț Alfehr! îi spuse căpitanul, smulgându-l din lumea gândurilor. V-a sosit trăsura. Alfie trase adânc aer în piept, fără a-și lua ochii de la limpezimea mării albastre. De pe punte, vedea bancuri de pești colorați săgetând apa, netulburați de nava care plutea deasupra lor. Îndată ce vasul părăsise oceanul străin și agitat, alunecând în îmbrățișarea domoală a Suavei, apa care-i scălda ținutul natal, prințului i se făcuse stomacul ghem. Știuse atunci că se apropia prea mult de casă. Nu mai era cale de întoarcere. Ca toată lumea, se născuse cu o afinitate pentru unul dintre cele patru elemente. În cazul lui, pentru apă. Nu că ar fi fost cel mai priceput vrăjitor al apei; ca majoritatea nobililor, nu se concentrase prea mult pe studierea elementelor. Dar tot ar fi vrut să biciuiască aerul cu brațele și să silească valurile să-i împingă vasul înapoi în larg.