Nu s-ar fi întâmplat nimic – nici căutarea disperată a trădătorului, nici alianțele de nevoie și nici morțile fără rost – dacă n-ar fi fost bietul Heathcliff. El a fost simbolul lor tragic, promisiunea lor încălcată. În cele din urmă, s-a dovedit că el a fost încă unul dintre motivele de mândrie ale lui Gabriel. Acestea fiind spuse, Gabriel ar fi preferat ca Heathcliff să fi rămas în continuare de partea sa. Agenți dubli ca Heathcliff nu apar în fiecare zi, uneori doar o dată în carieră, rareori de două ori. Asta e natura spionajului, se jeluia Gabriel. Așa era viața însăși. Heathcliff nu era numele lui adevărat; fusese generat la întâmplare, sau cel puțin așa spuneau oamenii lui de legătură, de un computer. Programul alesese dinadins un nume care nu semăna deloc cu numele real, naționalitatea sau meseria agentului dublu. În această privință reușise. Bărbatul căruia îi fusese dat numele Heathcliff nu era nici copil găsit, nici romantic incorigibil. Nu avea nici fire înverșunată, răzbunătoare sau violentă. În realitate, n-avea nimic în comun cu Heathclifful lui Emily Brontë, în afară de pielea întunecată, deoarece mama sa era din fosta Republică Sovietică Georgia. Din aceeași republică, după cum sublinia ea cu mândrie, cu tovarășul Stalin, al cărui portret atârna încă în camera de zi a apartamentului ei din Moscova. Totuși, Heathcliff vorbea și citea cursiv engleza și îndrăgea romanul victorian. De fapt, flirtase cu ideea de a studia literatura engleză înainte să-și vină în fire și să se înscrie la Institutul de Limbi Străine din Moscova, considerat a doua dintre cele mai prestigioase universități din Uniunea Sovietică. Consilierul său din cadrul facultății era un descoperitor de talente pentru SVR, Serviciul de Informații Externe, și la absolvire Heathcliff a fost invitat să se înscrie la academia SVR. Mama sa, îmbătată de bucurie, a pus flori și fructe proaspete sub portretul tovarășului Stalin. — Se uită la tine, a zis. Într-o zi vei fi un bărbat de care lumea să țină seama. Un bărbat de care lumea să se teamă. În ochii mamei sale, era cel mai bun lucru care putea să fie un bărbat. Ambiția celor mai mulți cădeți era să slujească peste hotare, într-o rezidentura, o agenție SVR, în care să recruteze și să păstorească spioni dintre dușmani. Era nevoie de un anumit tip de agent pentru a face o astfel de muncă. Trebuia să fie îndrăzneț, încrezător în sine, vorbăreț, cu mintea ageră, seducător înnăscut. Din păcate, Heathcliff nu era înzestrat cu niciuna dintre aceste calități. Și nici nu avea atributele fizice necesare pentru unele dintre sarcinile mai neplăcute ale SVR. Ceea ce avea era talentul la limbi străine – vorbea cursiv germana și olandeza, precum și engleza – și o memorie care era considerată excepțională chiar și raportată la standardele înalte ale SVR. I s-a dat de ales, lucru rar în lumea ierarhică a SVR. Putea să lucreze la Centrala din Moscova ca traducător sau să acționeze pe teren, pe post de curier. A ales a doua ofertă, pecetluindu-și astfel soarta.