Autor Candace Bushnell
Categorie Ficțiune
Subcategorie Literatura contemporană

Manhattan-ul e splendid în septembrie, iar anul acesta nu făcea excepţie. Temperatura era perfectă - 24 de grade umiditatea scăzută, iar pe cerul albastru nici urmă de nor. Când te întorci în oraş după o vară trepidantă, vremea îţi aminteşte întotdeauna că se pot întâmpla lucruri extraordinare şi că ceva grozav te aşteaptă chiar după colţ. Aerul freamătă de emoţie şi, într-o singură zi, oraşul cel somnoros o ia razna. Traficul familiar se târăşte pe 6th Avenue şi Park Avenue, aerul zumzăie de conversaţiile la telefonul mobil şi restaurantele sunt pline. Pentru restul ţării, Ziua Muncii marchează sfârşitul verii şi începutul anului şcolar, însă, la New York, adevăratul an începe câteva zile mai târziu, cu acea venerabilă tradiţie cunoscută sub numele de „Săptămâna Modei". Pe 6th Avenue, în spatele Bibliotecii Publice, Bryant Park se transformase într-o ţară a minunilor, plină de corturi albe, unde urmau să aibă loc zeci de prezentări de modă. Trepte acoperite cu mochetă neagră duceau la uşi din sticlă şi, toată săptămâna, pe marginea acestor trepte s-au înşirat studenţi şi fani care sperau să îi zărească pe designerii sau vedetele adorate, fotografi japonezi (pe care toată lumea îi considera mai politicoşi), paparazzi, agenţi de pază care aveau căşti şi walkie-talkie, tinerele de la PR (întotdeauna în negru, arborând un aer preocupat) şi tot felul de participante pline de bani care ţipau în telefoanele mobile după maşinile lor. Lângă bordură erau aliniate maşini luxoase negre, mari cât trei automobile, de parcă ar fi urmat să aibă loc nişte funeralii oficiale deosebit de importante. în corturi, însă, viaţa se trăia la cote maxime de strălucire şi agitaţie. Erau întotdeauna cinci sau şase prezentări importante la care prezenţa era obligatorie pentru a-ţi asigura locul în ierarhia socială (sau doar pentru a le reaminti tuturor că încă exişti) şi primul dintre aceste evenimente era prezentarea Victory Ford, ţinută la ora şapte seara în prima zi de joi din Săptămâna Modei.
La 6:45, în corturi era un haos controlat - şase echipe de filmare, aproximativ o sută de fotografi şi o mulţime de împătimite ale modei, persoane mondene, comercianţi şi vedete mai puţin importante, aşteptând cu nerăbdare prezentarea, cu emoţia din seara unei premiere. O tânără mondenă care ţinea în braţe un căţeluş dachshund a fost lovită în ceafă de o cameră video; o altă mondenă a fost călcată pe pantofii Jimmy Choo cu baretă de o fată de la PR, care mai că a dat-o jos ca să ajungă la cineva mai important. Cei care sperau să zărească vreun star de cinema nu avură, însă, noroc, căci starurile de cinema (şi oamenii politici importanţi, precum primarul) nu intrau niciodată prin faţă.
TOP 10 Cărți