TAIRACITNA REDNAEROK DARNOK LRAK RATEIRPORP Inscripţia de mai sus se afla pe uşa de sticlă a unei prăvălioare, dar fireşte că arăta aşa numai cînd priveai din interiorul încăperii cam întunecoase prin geam afară, spre stradă. Era o dimineaţă de noiembrie rece şi cenuşie şi ploua cu găleata. Picăturile se prelingeau pe fereastră şi peste literele întortocheate. Tot ce se putea zări prin geam era doar un zid pătat de ploaie pe partea opusă a străzii. Dintr-o dată uşa fu deschisă atît de violent, că micuţul ciorchine de clopoţei de alamă atîrnat deasupra ei se porni să sune cu zgomot şi nu se mai linişti multă vreme. Făptaşul zarvei era un băieţel gras, de vreo zece sau unsprezece ani. Părul castaniu-închis îi atîrna ud peste faţă, haina îi era leoarcă de ploaie şi picura, iar peste umăr purta un ghiozdan prins de o curea. Băieţelul era cam palid şi gîfîia, dar, spre deosebire de graba de care dăduse dovadă pînă atunci, rămase acum încremenit în pragul uşii deschise. În faţa lui se afla o încăpere lungă şi îngustă, ce se pierdea spre fund în semiîntuneric. De-a lungul pereţilor pînă sus la tavan erau rafturi înţesate cu cărţi de toate mărimile şi de toate formele. Pe podea se îngrămădeau maldăre de tomuri uriaşe, iar pe cîteva mese se înălţau stive de cărţi mai mici, legate în piele şi cu cotorul auriu. Din spatele unui zid de cărţi înalt cît un stat de om, în celălalt capăt al încăperii, se zărea lumina unei lămpi. Iar printre razele ei se ridica din cînd în cînd cîte un rotocol de fum, se dilata şi apoi se topea mai sus în întuneric. Semăna cu semnalele prin care indienii îşi transmiteu veştile de pe un munte pe altul. Era limpede că acolo şedea cineva, şi într-adevăr băiatul auzi acum un glas spunîndu-i destul de răstit de după zidul de cărţi: ― N-aveţi decît să vă miraţi stînd înăuntru sau afară, dar închideţi uşa. Trage. Băiatul ascultă şi închise uşa încetişor. Apoi se apropie de zidul de cărţi şi privi cu băgare de seamă în spatele lui. Într-un fotoliu înalt din piele roasă şedea un bărbat îndesat şi greoi. Era îmbrăcat în haine negre mototolite, uzate şi parcă prăfuite. Avea o chelie mare şi doar peste urechi i se zbîrlea cîte un smoc de peri albi. Faţa îi era roşie şi-ţi amintea de un buldog rău. Pe nasul borcănat purta ochelari mici cu ramă de aur. Omul mai fuma şi o lulea curbată, care-i atîrna din colţul gurii, astfel că toată gura i se strîmbase într-o parte. Pe genunchi ţinea o carte pe care probabil tocmai o citea, căci, închizînd-o, îşi lăsase arătătorul gros al mîinii stîngi între paginile ei ― oarecum în chip de semn de carte.