Ceața se ridica dinspre mare, sufocând orașul. Năvălea ca o oaste cotropitoare, înghițind reperele, obturând razele lunii, preschimbând Southamptonul într-un tărâm straniu, care-ți dădea fiori. În zona industrială Empress Road domnea o liniște de mormânt. La magazinele cu piese de schimb se terminase programul, mecanicii auto și angajații din supermarketuri plecaseră, iar plimbărețele începeau să-și facă simțită prezența. Îmbrăcate cu fustițe și bustiere, trăgeau adânc din țigări, disperate după orice grăunte de căldură capabil să mai țină un pic la distanță frigul pătrunzător. Umblau încolo șincoace, se străduiau din greu să-și vândă trupul, dar în lumina mohorâtă păreau mai degrabă spectre descărnate decât obiecte ale dorinței. Bărbatul conducea cu viteză redusă, trecând atent în revistă parada narcomanelor aproape despuiate. Le cântărea din priviri — cu câte o tresărire bruscă din când în când, crezând că a găsit ce-i trebuia —, dar le respingea rând pe rând. Nu după așa ceva venise. În seara asta căuta ceva cu totul special. Speranța i se împletea cu teama și frustrarea. De zile întregi nu se mai gândea la nimic altceva. Și dacă acum, când ajunsese atât de aproape, toată povestea se dovedea a fi doar o minciună? Un mit urban? A izbit volanul cu pumnul. Trebuia să fie aici negreșit. Nimic. Nimic. Ni… Și iat-o. Singură, sprijinită de zidul acoperit cu graffiti. Bărbatul a simțit un val neașteptat de emoție. Fata asta chiar avea ceva aparte. Nu-și pigulea unghiile, nu fuma și nici nu stătea la taclale. Aștepta, pur și simplu. Aștepta să se întâmple ceva. A virat și a parcat mașina într-un loc mai ferit, lângă un parapet cu lanțuri. Se cerea să fie prudent, nimic nu trebuia lăsat la voia întâmplării. A cercetat cu grijă strada, uitându-se după eventuale semne de viață, dar negura îi izolase complet. Părea că ei doi rămăseseră ultimii supraviețuitori pe pământ. S-a repezit să traverseze spre ea, dar s-a controlat, încetinind pasul. Nu era cazul să se pripească — așa ceva trebuia savurat pe îndelete. Din experiență știa că uneori anticiparea e mai plăcută decât actul în sine. Trebuia să zăbovească mai mult. De mâine încolo va dori să retrăiască mental aceste momente, cât mai fidel cu putință. În spatele ei se întindea un șir de case părăsite. Nimeni nu mai voia să locuiască aici, iar clădirile astea erau în prezent niște văgăuni mizerabile. Se transformaseră în cuiburi de drogați și case de raport de mâna a șaptea, înțesate de ace jegoase și de saltele și mai jegoase. În timp ce traversa strada spre ea, fata a ridicat capul, privindu-l printre șuvițele bogate ale bretonului. S-a desprins de zid, fără niciun cuvânt, făcându-i semn din cap către scheletul clădirii celei mai apropiate, înainte să pășească înăuntru. N-a existat nicio negociere, niciun preambul. De parcă era resemnată cu soarta ei. De parcă știa. Grăbindu-se s-o prindă din urmă, bărbatul i-a sorbit din ochi spatele, gambele, tocurile, cu o excitație crescândă. Odată ce ea a dispărut în beznă, a mărit și el pasul. Nu mai putea aștepta. Când a intrat, dușumeaua a trosnit zgomotos sub tălpile sale. Casa părăsită arăta exact așa cum și-o închipuise în fanteziile lui. Un damf copleșitor de igrasie i-a umplut nările — totul era putred aici. S-a năpustit în fostul salon, actualmente depozit de chiloței și de prezervative abandonate. Nici urmă de ea. Voia să se joace de-a baba oarba, vasăzică. În bucătărie. Nimic. Întorcându-se, a ieșit indignat și a urcat pe scări la etaj. Cu ochii scânteindu-i la fiecare pas în căutarea prăzii. A intrat în dormitorul din față. Un pat mucezit, un geam spart, un porumbel mort. Dar nici urmă de fată. Furia tindea să ia acum locul poftei carnale. Cine era ea de-și permitea să-l joace pe degete în felul ăsta? O târfă oarecare. Un rahat de câine pe talpa pantofului său. Avea de gând s-o învețe minte pentru că se purta așa cu el. A dat de perete ușa băii — nimic —,după care s-a răsucit și a pătruns în cealaltă cameră. Avea să-i spargă fața aia tâmpi… Deodată capul i s-a dus pe spate. L-a săgetat o durere insuportabilă — era tras de păr foarte strâns, tras înapoi cu forța, înapoi, tot înapoi. Deja nu mai putea să respire — o cârpă îi astupa gura și nasul. O duhoare înțepătoare i-a inundat nările, iar reflexele i sau declanșat prea târziu. Se lupta să trăiască, dar își pierdea deja cunoștința. Apoi s-a făcut întuneric.