Această carte n-a fost scrisă pentru români. A fost scrisă pentru occidentali, care, în general - chiar în sferele cele mai culte -, nu ştiu aproape nimic despre trecutul ţării noastre. De mult mă bătea gândul să încerc să povestesc felul în care Ţara Românească şi Moldova - în împrejurările care caracterizează sfârşitul veacului al XVIII-lea şi începutul celui de al XIX-lea (slăbirea imperiului otoman, războaiele austro-ruso-turce, revoluţia franceză, aventura napoleoniană) - suferă deodată o prefacere adâncă, trecând, în mai puţin de două generaţii, de la o „civilizaţie" la alta, de la modelul bizantin - oarecum alterat şi sclerozat - la modelul occidental, adoptat cu pasiune şi chiar, uneori, cu o grabă excesivă. Prin 1 960, când lucram la o teză de filozofie a istoriei, în care problema contactelor dintre civilizaţii şi a aşa-ziselor „fenomene de aculturaţie" deţinea un loc însemnat, am destăinuit acest proiect profesorului Alphonse Dupront de la Sorbona, fost director al Institutului francez din Bucureşti. Dupront, spirit subtil şi unul dintre puţinii istorici francezi sensibili la problemele de filozofie a istoriei, m-a privit cu un zâmbet ironic : „Vrei să-l scrii din nou pe Pompiliu Eliade ?" Am rămas descumpănit. Auzisem de cartea lui Pompiliu Eliade*, dar mărturisesc că n-o citisem. M-am grăbit s-o caut la Biblioteca Naţională de la Paris şi am stat apoi o vreme nedumerit. Oare această viziune „maniheistă" a societăţii româneşti la începutul veacului trecut să se apropie ea de adevăr (în măsura în care se poate vorbi de „adevăr" în istorie) ? Să fi fost ţările noastre, până la primele semne ale influenţei franceze, adâncite în beznele inculturii şi ale tiraniei moştenite dintr-un Ev Mediu prelungit de dominaţia otomană prin mijlocirea fanarioţilor ? Iar tot ce este azi valabil la noi pe plan cultural, social, politic să se datoreze numai şi numai „influenţei franceze asupra spiritului public în România" ? Jnstinctiv mi se părea că realitatea era mai nuanţată şi, după matură chibzuinţă, am hotărât să uit de observaţia ironică a lui Alphonse Dupront.