Când coborî în gara aceea al cărei nume începea cu S., sau cu Ş. privi în jur ca să descopere oraşul, dar nu era decât clădirea modestă a gării acolo şi în jur, câmpii triste, iar -undeva în dreapta, nişte munţi albăstrii. Văzându-1 atât de dezorientat, o femeie între două vârste care curăţa şinele de cale ferată, se apropie şi, parcă ruşinată, îi spuse că dacă vrea să călătorească mai departe, să aştepte o jumătate de oră, până când pleacă decovilul. Îi arătă şi locul de unde se forma garnitura, mărunta garnitură, nu chiar în gară ci – parcă din decenţă – undeva mai într-o parte, în dreapta, în dreptul magaziei de mărfuri, o clădire din scânduri, văruită dezordonat, în faţa căreia staţionau câteva vagoane goale, pe două osii, de format vechi. El mulţumi moţăind din cap, fâstâcit de vestea pe care i-o dăduse femeia aceea umilă, se îndepărtă apoi câţiva paşi, până ajunse în dreptul fântânii secate – parcă mai mult ca să scape de privirile ei furişate, sau de profesiunea ei şi, când se crezu singur se opri, se aşeză pe o bancă de piatră probabil foarte puţin întrebuinţată la fel ca şi o vază de flori uriaşă, de alături, ce încerca să imite marmora şi-şi desfăcu geamantanul său din carton presat. Mâncă, stând cu geamantanul pe genunchi ca ţăranii, şi, privit din depărtare părea că ţine un gramofon uriaş în braţe, cu o pâlnie turtită. Apoi se ridică şi se îndreptă încet spre rampa magaziei şi, încet-încet, se formă şi decovilul, o garnitură cu vagoane înguste, vagoane-platformă, cu o locomotivă autentică, ce făcea încă manevre pe liniile învecinate. Când se urcă observă că nu era singur, pe una din platforme se găseau adunaţi nişte ţărani, pe o grămadă de paie, iar pe alta, în imediata apropiere, un grup de orăşeni, în mijlocul cărora el distinse o femeie în negru în jur de treizeci de ani, foarte frumoasă. 

El se urcă pe una din platforme, nu chiar pe cea mai apropiată de grupul acela în mijlocul căruia se afla femeia, deşi ar fi dorit din tot sufletul asta, îşi aşeză geamantanul alături, cu exagerată grijă şi se pregăti pentru scurta călătorie. Aşteptă destul de multă vreme, dar locomotiva aceea măruntă, potrivită pentru garnitura îngustă în care aştepta el cu nerăbdare făcu încă multă vreme manevre pe tot felul de linii, fără nici un rost aparent – poate mergea încolo şi încoace doar pentru a traversa liniile acelea geometrice, paralele – şi, în sfârşit, după multă vreme, dar timpul trece atât de repede! — De-oovilul se puse în mişcare. Călători cu indiferenţă printre livezi triste apoi printre munţi încărcaţi cu păduri şi cu pajişti pline de flori, printre oâteva sate cu case risipite, sărace, din lemn, nelocuite şi printre locuri încărcate cu pietre uriaşe, cu stânci fărâmiţate şi, în cele din urmă, apăru la orizont şi ţinta călătoriei sale. Femeia în negru, din grupul de orăşeni, se mişcase foarte puţin tot timpul drumului şi, deşi el părea că n-o observă, o urmărise tot timpul, când furios, când prefăoându-se indiferent, deşi nu se păcălea decât pe el însuşi şi nici măcar atât. În sfârşit locomotiva măruntă se opri, ţipând triumfător, şi el coborî, obosit şi, în loc să privească în jur, se uită după femeia în negru care călătorise atât de aproape de el, mai bine zis după grupul în care se găsea ea. Era înaltă, subţire, cu părul negru şi atât de des încât îi strica desenul frunţii, cu rochia de doliu prea lungă şi largă jos, cu pantofii scâlciaţi, dar ea nu mergea, ea plutea peste pantofii ei cu vârfurile mototolite, care se clătinau dureros pe nisipul grosolan al gării şi deodată întoarse capul şi îl privi adânc, aproape cu brutalitate şi el – cât era el de nepăsător şi grozav – înmărmuri o clipă, după care ea întoarse capul şi se depărta cu aerul că nu îl zărise niciodată în viaţa ei.