O lungă și bogată tradiție a lucrării de transcendere a experienței noastre omenești a fost transmisă de-a lungul secolelor de diferiți mesageri. Străvechile tradiții hermetice vorbesc despre alchimia misterioasă, în vreme ce mistici moderni precum George Gurdjieff îi îndeamnă pe căutători să interacționeze cu lumea la un nivel mai profund, prin accederea la niveluri mai înalte ale conștiinței. Un limbaj asemănător e folosit astăzi în educația împotriva rasismului și în vederea abolirii atât de necesare a opresiunii sistemice, precum și în modelele de vindecare destinate consumatorilor de stupefiante, cum sunt, de pildă, programele în doisprezece pași. Ceea ce au în comun toate aceste ipostaze ale lucrării – și ceea ce va cultiva și va continua această carte – este preocuparea pentru înțelegerea sinelui și a locului nostru în comunitate. Scopul cărții mele este să-ți ofere instrumentele necesare pentru a înțelege și valorifica legătura complexă dintre minte, corp și suflet. În felul acesta, vei ajunge să ai relații mai profunde, mai autentice și mai semnificative cu tine însuți, cu ceilalți și cu societatea în ansamblul ei. Am să-ți vorbesc despre călătoria mea, în speranța că ea te va inspira să-ți găsești propria versiune a lucrării – lucrul cu tine însuți.

În cazul poeților și al misticilor, trezirea transcendentală pare să se producă întotdeauna într-un loc divin – pe vârful unui munte, contemplând marea nemărginită, lângă un pârâu care susură sau un rug aprins. Trezirea mea a avut loc într-o cabană de lemn din mijlocul pădurii, unde m-am pomenit într-o dimineață plângând incontrolabil deasupra unui bol cu fulgi de ovăz. Eram în nordul statului New York împreună cu partenera mea, Lolly, chipurile în vacanță – departe de stresul vieții urbane din Philadelphia. Îmi mâncam micul dejun, absorbită de (încă) o carte de psihologie – echivalentul unei „lecturi de plăcere“ pentru mine –, despre mamele indisponibile emoțional. În timp ce citeam – în scop profesional, sau cel puțin așa mi se părea –, cuvintele au declanșat în mine o reacție emoțională neașteptată și derutantă. „Ești epuizată“, mi-a zis partenera mea, Lolly. Trebuie să te detașezi puțin. Încearcă să te relaxezi. Am expediat-o. În mare, nu mi se părea că sentimentele și experiențele mele se deosebeau de ale celorlalți. Auzeam foarte mulți clienți și prieteni plângându-se de aceleași lucruri. „Cine nu se trezește dimineața gândindu-se cu groază la ziua care urmează? Cui nu-i zboară mintea în altă parte când e la serviciu? Cine nu simte că s-a înstrăinat de cei pe care-i iubește? Ce om de pe lumea asta poate spune cu mâna pe inimă că nu se gândește zilnic la concediu? Nu așa trăim toți după o vârstă?“