Noemi Bomher este profesoară universitară și cercetătoare pasionată de psihologia scrisului. Cartea Scrisul si spiritul explorează legătura profundă dintre personalitate și modul în care așternem literele pe hârtie, tratând scrisul nu doar ca pe un act mecanic, ci ca pe o „fizionomie a sufletului”.

Paginile următoare, rezultatul unor analize practice la cursul de Biblioteconomie, sunt un fel de rămas-bun adresat scrisului de mână, reprezentând un mod de cunoaştere atât a sinelui, cât şi a alterităţii. Facsimilele anexate aici cer o „lectură", înainte ca ordinatorul să prelucreze într-un program cei câţiva parametri propuşi. Unele pagini au fost scrise cu stiloul, altele cu pixul, chiar şi cu creionul pe hârtie albă, format A4. Vor fi retranscrise la calculator pentru a fi imprimate. Comunicarea la distanţă se face astăzi prin telefon, prin scrisori sau prin rapidul e-mail (citit imeil). Simbolul grafic al vechilor manuscrise poate fi acum translat pe calculator, şi vechile carmina figurata devin compoziții sofisticate. Plăcerea de a umple o pagină albă a fost comparată cu o bucurie erotică, iar câmpul alb al paginii şi oile negre ale literelor din ghicitori îşi au corespondentul în imaginile de pe monitor.

Scrierea românească este de la stânga spre dreapta; se scrie cu mâna dreaptă, dar şi cu stânga (învăţătorii de azi trebuie să aibă metode speciale de a educa stângacii). Alte popoare scriu de la dreapta spre stânga, de sus în jos sau de jos în sus. În scrierea hieroglifică, rândul se citea după cum erau orientate figurile, iar bustrofedonele (scriere fără discontinuităţi) erau citite un rând de la stânga la dreapta şi celălalt de la dreapta la stânga. În 1866, Academia Română generalizează scrisul cu litere latine, variantă a alfabetului grecesc, pe când primul sistem românesc de scriere uza de alfabetul chirilic, derivat direct din alfabetul fenician, apoi grecesc. Prima scriere românească e o scrisoare datând din iulie 1521, a unui boier din Câmpulung către Hans Benkner, judele Braşovului (fig. 1). Boierii aveau,secretari" cărora le dictau, dar scriau şi singuri. Multe dintre manuscrise circulau sub formă de cópii, şi de aici discuţiile despre paternitatea Letopisețului care relatează întâmplările din anii 1359-1595: Nestor Ureche, Grigore Ureche ori copiştii Simon Dascălul sau Misail Călugărul.