Aceasta este povestea vieţii şi a visărilor lui Mevlut Karataş, bragagiu şi
iaurgiu. Mevlut s-a născut în anul 1957, într-un sat oropsit din Anatolia
Centrală, aflat la marginea occidentală a Asiei, care căta de departe către un
lac cufundat în negură. La vârsta de doisprezece ani a ajuns la Istanbul, iar
după aceea a trăit mereu acolo, în capitala lumii. La vârsta de douăzeci şi
cinci de ani a furat o fată de la el din sat; a fost o întâmplare ciudată, care i-a
pecetluit întreaga viaţă. Apoi s-a întors la Istanbul, s-a însurat şi a avut două
fete. A avut felurite îndeletniciri, precum cele de iaurgiu, de vânzător de
îngheţată, de vânzător de pilafşi de chelner, muncind fără răgaz. N-a contenit
însă niciodată să vândă bragă, seara, pe străzile Istanbulului şi să viseze la
lucruri ciudate.
Mevlut, eroul nostru, era înalt de stat, cu o constituţie robustă, dar
delicată, şi arătos. Avea un chip de copil, care le înduioşa pe femei, păr şaten
şi privire iscoditoare, inteligentă. Am să le aduc aminte, din când în când,
cititorilor mei aceste două trăsături esenţiale ale lui Mevlut – că nu doar în
tinereţe, ci chiar şi după patruzeci de ani chipul său avea un aer pueril şi că
femeile îl găseau frumos –, aşa încât povestea noastră să fie mai bine
înţeleasă. Nu va fi necesar să consemnez în mod deosebit faptul că Mevlut
era mereu optimist şi de bună credinţă – după unii, naiv –, căci o să
constataţi şi dumneavoastră acest lucru. Dacă cititorii mei l-ar fi cunoscut,
aşa cum mi s-a întâmplat mie, le-ar fi dat dreptate doamnelor care-l găseau
arătos şi copilăros şi ar fi consimţit că nu am exagerat în această privinţă ca
să-mi fac povestea mai atractivă. Trebuie să precizez că nu voi înflori deloc
lucrurile de-a lungul acestei cărţi, care se bazează în întregime pe fapte reale,
şi că mă voi mărgini să înşir doar nişte împrejurări stranii, făcând-o în aşa fel
încât cititorii să le urmărească şi să le priceapă mai bine.

Ca să pot depăna mai bine viaţa şi visările eroului nostru, am să încep de
undeva de pe la mijlocul poveştii şi am să relatez mai întâi felul în care a
răpit-o Mevlut pe o fată din satul Gümuşdere (arondat districtului Beyşehir
din provincia Konya), sat învecinat cu al său, în luna iunie a anului 1982.
Mevlut o văzuse pentru prima oară pe fata care avea să accepte să fugă cu el
cu patru ani în urmă, la o nuntă, la Istanbul: era vorba de nunta lui Korkut,
fiul cel mare al unchiului său dinspre tată, săvârşită în anul 1978, în cartierul
Mecidiyeköy. Mevlut nu fusese deloc convins că fata aceea nespus de
frumoasă, aflată încă la vârsta copilăriei (avea treisprezece ani), pe care-o
văzuse la nunta de la Istanbul, îl plăcuse. Fata era sora soţiei lui Korkut,
vărul său, şi vedea atunci pentru prima oară Istanbulul, unde venise la nunta
surorii sale mai mari. Mevlut i-a scris apoi răvaşe de dragoste vreme de trei
ani. Fata nu i-a răspuns, dar Süleyman, fratele lui Korkut, care-i transmitea
scrisorile, i-a dat mereu speranţe lui Mevlut, îndemnându-l să continue să-i
scrie.
Acum, Süleyman îl ajuta din nou pe vărul său Mevlut în vreme ce acesta
o răpea pe fată: Süleyman se întorsese în satul în care îşi petrecuse copilăria,
însoţit de Mevlut, la volanul camionetei sale Ford. Cei doi prieteni urziseră
planul de a o răpi pe ascuns, fără să spună nimănui. Potrivit planului,
Süleyman urma să-i aştepte pe Mevlut şi pe fata pe care avea să o fure acesta
în camionetă, într-un loc aflat la o oră distanţă de satul Gümüşdere, după
care urma să-i ducă spre nord, timp în care toată lumea avea să creadă că cei
doi îndrăgostiţi plecaseră spre Beyşehir, să treacă dincolo de munţi şi să-i
lase în gara din Akşehir.