Iată-ne în secolul XXI, în pragul celui de-al treilea mileniu, într-un univers ce pare fără limite. Tornada științei și tehnologiei ne-a oferit o înțelegere a lumii fizice care nu are nimic în comun cu cea din secolul trecut. Însă asta nu e tot. Cele mai spectaculoase progrese referitoare la capacitatea noastră de acțiune asupra propriului mediu înconjurător, apropiat sau îndepărtat, nu s-ar putea realiza decât prin intermediul mijloacelor de transport și de comunicare, al computerelor și internetului, al medicinei și chirurgiei, al electronicii, ingineriei și geneticii, fără să uităm, din păcate, de industria armamentului. Toate aceste inovații au creat o nouă civilizație pur și simplu de neimaginat în urmă cu un veac. Un singur lucru tulbură această eră în care toate speranțele sunt permise. Veriga slabă, trebuie să recunoaștem, suntem noi, ființele umane. De milenii întregi, conceptul de ființă umană nu a evoluat deloc. Aproape toți continuăm să credem că omul este alcătuit din două esențe. Am fi singura formă de viață compusă dintr-o parte materială, corpul, și dintr-o altă parte, imaterială, spiritul sau sufletul (mintea). Nimeni nu a reușit încă să dovedească această idee, dar legenda sufletului continuă să existe. De ce? Răspunsul este destul de simplu: esența imaterială este cea mai bună idee, singura convingătoare, pe care am fi putut-o găsi pentru a explica percepția pe care o avem despre noi înșine. Într-adevăr, religiile au contribuit mult la alimentarea acestei credințe, iar științele sociale și umane nu au rămas nici ele mai prejos. Însă, la nivel fundamental, este pur și simplu numai o problemă de bun-simț. Simțim cu toții, și voi, și eu, că suntem ființe greu de pătruns, în permanentă schimbare, capabile de orice, formate prin experiențe și animate de mii de aspirații contradictorii, cel mai adesea inutile. Acest mod de funcționare este foarte diferit de cel al lumii fizice care ne înconjoară, condusă de legi exacte care o fac previzibilă. Cum am avut nevoie și de un lucru care nu e material pentru a explica ceea ce suntem, am inventat o nonmaterie: o esență imaterială, un suflet. În mod paradoxal, descoperirea funcționării corpului și creierului în secolul XX nu a zdruncinat legenda esenței imateriale, ci, dimpotrivă, a consolidat-o. Știința secolului trecut ne propune o biologie rigidă, deterministă, produsă de gene imuabile, moștenite de la părinții noștri. Acest mod de funcționare este absolut incompatibil cu impresia noastră cu privire la cine suntem și face ideea de esență imaterială mai necesară și mai convingătoare. Însă iată că sosesc secolul XXI și noul mileniu și, odată cu ele, descoperiri dintre cele mai revoluționare ale timpurilor moderne: cele ale unor legi autentice ce guvernează biologia corpului și creierului nostru. Aceste cunoștințe descriu o biologie care, în cele din urmă, ne seamănă și ne permite să descoperim ce anume suntem cu adevărat, fără să fie nevoie să recurgem la o esență imaterială.