Am hotărât să dau la iveală acest tratat pentru ca omul să-úi potolească întrucâtva setea de a cunoaúte marile mistere ce-1 înconjoară. ùtiu de pe acum că, după ce va parcurge câteva pagini, cititorul se va opri din lectură, punându-úi întrebarea: „Dar de unde útie autorul cărĠii de aceste mistere ale universului?" întrebarea e firească úi merită să primească un răspuns. Prezenta lucrare este fructul comunicărilor entităĠilor spirituale superioare, Lumini ale Cerului, care au revelat Adevărul câtorva iubiĠi fraĠi ai lor de pe pământ1 . La aceste comunicări am adăugat, în prima carte a lucrării, cunoútinĠele ezoterice publicate până în prezent, în a doua carte vorbind doar Cerul prin trimiúii săi. Aúadar această lucrare este un mănunchi de cunoútinĠe adunate de la diferiĠi autori, din relatările marilor lucizi spirituali pe care i-a avut pământul până acum, dar mai ales din comunicările primite de la marile Lumini cereúti. Desigur, adevărurile descrise în acest tratat vor depăúi înĠelegerea mulĠimii. Numai entităĠile spirituale evoluate le vor înĠelege, aprecia, sorbi cu nesaĠ, până la ultima pagină.

 Cei care încă nu se ridică la nivelul acestor destăinuiri, vor zâmbi, socotindu-le fantezii, rătăciri ale unor minĠi bolnave. Acestora le recomand cu insistenĠă să închidă cartea úi să nu o mai citească, deoarece, întradevăr, le tulbură mintea úi mersul vieĠii. Să dea Domnul ca Lumina, ca adevărurile expuse în această operă, să se reverse în sufletele semenilor mei, iar razele ei binefăcătoare să-i conducă pe calea binelui úi a iubirii. Amin! Ce minte redusă avea omul cu mii úi mii de ani în urmă! Ce greu îúi ducea el traiul, prin câte suferinĠe a trecut, urcând treaptă cu treaptă, până să ajungă la libertatea de azi, la înĠelegerea diferitelor fenomene, la cunoaúterea legilor fizice, chimice úi biologice, care domină úi conduc lumile fizice! Comparând viaĠa omului primitiv cu aceea a omului din Ġările civilizate de azi, constatăm o prăpastie imensă. într-adevăr, în primele timpuri omul era atât de neútiutor, încât îúi ducea viaĠa aproape ca im animal. Gol, flămând, gonit de fiare, omul rătăcea să-úi astâmpere foamea, când pe marginea mărilor - adunând plantele sau animalele aruncate de valuri, când prin păduri - culegând fructele arborilor, când prin câmpii - smulgând rădăcini úi tulpini suculente. Azi omul civilizat se răsfaĠă în locuinĠe comode úi somptuoase, îúi procură hrană peste necesar, se împodobeúte cu haine scumpe, iar mintea i se înalĠă de la preocupările animalice de altădată la probleme subtile, invenĠii minunate, descoperiri útiinĠifice, subiecte care ajung până la infinit: suflet, spirit, nemurire, Tatăl - Creatorul lumilor. 

Cu toată această ascensiune infinită a minĠii omeneúti, adâncindu-se în studiul materiei úi al forĠelor ce o animă, savantul constată că este înconjurat de o infinitate de enigme, de o serie nesfârúită de mistere. într-adevăr, suntem foarte departe de punctul de unde am pornit, dar mai este mult până la ajungerea progresului final, destinat globului terestru pe care vieĠuim. Azi comunicăm peste mări úi continente, zburăm spre înălĠimile cerului úi străbatem adâncul mărilor. Ne minunăm de câte útim, de câte am realizat, úi cu toate acestea, atâtea probleme frământă mintea omenească, aúteptându-úi soluĠia, încât ne îngrozim de numărul úi profunzimea lor. Comparând cunoútinĠele noastre actuale cu cele pe care ni le rezervă viitorul, obĠinem o relaĠie asemănătoare cu raportul dintre o picătură de apă úi apa unui ocean. Cunoaútem multe, dar cu toate acestea, putem spune că nu útim nimic, faĠă de câte suntem chemaĠi să aflăm.