ACTUL I La ridicarea cortinei, Stamatiu se îmbracă în faţa oglinzii interioare a garderobului, larg deschis. GLASUL ATENEI (din apartament — adică din culise): Domnule Stamatiu... domnule Stamatiu! (Prelungind, bineînţeles, vocalele finale.) STAMATIU (privindu-şi atent manşetele, şoaptă): Da, Atena... GLASUL ATENEI: Domnule Stamatiu... mai ţii minte perioadele în care-mi făceai curte? STAMATIU (trecând la cravată): Nu, Atena... GLASUL ATENEI: Domnule Stamatiu, ţii minte discuţia decisivă de la cabana Diham? Domnule Stamatiu... (Pauză.) Era dimineaţă, tot cam la ora asta... (Bătaie în uşă.) Domnule Stamatiu! STAMATIU: Intră! ATENA (în sfârşit, într-un robe-de-chambre minunat, ducând un serviciu de porţelan minunat): De ce nu răspunzi? Ţi-e greu să... STAMATIU (periindu-şi scrupulos haina): Nu. ATENA (depunând pe studio trofeul): Atunci, de ce nu mi-ai adus nici un cadou? Cu ocazia nunţii mele, puteai ţine minte măcar perioada în care mi-ai făcut curte. STAMATIU (acelaşi joc): Ţi-am trimis flori. Am primit toate asigurările din partea florăriei „Codlea” că la orele şapte seara... ATENA: Flori? Flori — e tot ce-mi poţi spune? Norocel Dumitrescu (arată serviciul), cu care n-a avut loc nici măcar o sărutare... STAMATIU (nici o privire, doar haina): Măcar, măcar... abuzezi de cuvântul „măcar”. ATENA: ...Ca să nu-ţi mai spun ce mi-a adus Pleşoianu. STAMATIU: De ce să nu-mi spui ce ţi-a adus Pleşoianu? ATENA (marile revelaţii): Un porţelan de Saxa! Şi ştii foarte bine că la Pleşoianu doar mama s-a opus. STAMATIU (în faţa oglinzii, conspectând cum cade haina): Pentru un bărbat la care doar mama s-a opus, un porţelan de Saxa e foarte puţin! ATENA: Şi ce ar fi trebuit să-mi aducă? (Aşezându-se, ia delicat de pe scaun pantalonii de şantier pătaţi cu beton ai lui Stamatiu şi caută, din priviri, unde să-i arunce.) STAMATIU (la oglindă): Un transatlantic! ATENA (aruncând, în sfârşit, pantalonii): După ce eşti zgârcit, nu ştii să fii nici altruist, nici sensibil! (Stamatiu ia pantalonii de şantier şi începe să-i perie.) Şi, te rog, nuţi curăţa pantalonii peste serviciul lui Norocel... Se mai bea şi o cafea în casa asta. De ce nu ţi-i cureţi pe balcon? (Sare şi ia serviciul.) STAMATIU (duios): Am betonat toată noaptea. Atena, şi afară e frig... Pot răci. ATENA (reaşezându-se, cu serviciul în poală): Am betonat, am betonat... la 38 de ani, „am betonat” şi „pot răci”. Tu nu abuzezi de cuvântul „betonat”...? STAMATIU (pantalonii pe dungă, pedant): Ba da... (Vine lângă ea şi, patern, fără echivoc, o mângâie pe păr.) Ba da, şi mă voi corija. Dar nu mai fi nervoasă, dacă eşti nervoasă nu mai înţelegi nimic! Te-ai măritat, ai un cămin, un soţ, o figură proeminentă... Un doctor azi nu e o joacă. (Ia o ceaşcă din serviciu şi o priveşte.) Şi o cafea din ceaşca asta... (Privire fulgerătoare a Atenei.) Nu, zău, nu fac ironii, de la o vreme, mă dau în vânt după serviciile frumoase de cafea; te liniştesc, devii mai generos...