Oamenii se obişnuiesc greu cu fantasticul timpului lor şi refuză să fie atenţi la prelungirile care decurg în mod logic din el. Tot aşa, au o aversiune în a-şi imagina trecutul altfel decât în imaginile stereotipe din vechile lor cărţi de şcoală. Totuşi, colonizarea Lunii este destul de aproape, şi acest prim pas va duce, în mod inevitabil, la cucerirea altor planete. Acesta este adevărul de mâine. Când oamenii de pe Pământ vor ajunge pe Venus, pe Marte sau şi mai departe, este posibil să găsească o omenire pentru care ei vor fi adevăraţii stăpâni ai lumii. Or, ceea ce va exista probabil mâine a fost cu siguranţă trăit de strămoşii noştri, în urmă cu mii de ani. Deţinem mii de dovezi ale venirii, cândva, pe globul nostru a unor fiinţe extraterestre, care au fost numite zei, îngeri, iniţiatori sau demoni. Omul secolului XX nu poate să mai creadă în fantasme, în zei care se amestecă în viaţa socială, în îngeri care ne învaţă fuziunea metalelor, agricultura, care să aducă grâul, băutura de iniţiere şi... care seduc fetele frumoase. Nu poate să mai creadă în nori, în care cereşti locuite de creaturi eterice şi nemuritoare. 

Timpul său, experienţele, realizările tehnice şi inteligenţa sa îi comandă să raţioneze aceste imagini perimate, să dea o identitate umană acestor zei, acestor demoni, o consistenţă acestor viziuni. O fiinţă care vine din spaţiu este un astronaut. Un obiect care se propulsează în atmosfera noastră este un avion. „Revelarea” unui secret este o învăţătură transmisă de la om la om. Acesta este adevărul secolului XX, acesta era în istoria timpurilor de demult, mai înainte ca faptele să fi fost închise în sedimentele legendelor sau deteriorate din motive politice sau religioase. Evenimentele capătă deci sensul lor raţional: astronauţii au venit de pe o altă planetă, ei erau nişte autentici Stăpâni ai Lumii. Sigur, prin lume înţelegem planeta noastră, dar puterile acestor stăpâni erau poate mai extinse decât credem. În orice caz, au marcat cu amprenta lor, în aceleaşi epoci, civilizaţiile de pe Pământ, deoarece găsim la originea tuturor limbilor o rădăcină universală, decelabilă în sanscrită. Tot aşa, peste tot pe glob au înflorit simbolurile: şarpele înaripat sau dragonul, semnul rachetei spaţiale, calul pentru stăpânii lumii dinainte de potop şi taurul, atribut al stăpânilor postdiluvieni şi ai planetei lor de origine: Venus. Primii stăpâni, cei care au fost identificaţi cu îngerii biblici, au venit în urmă cu douăsprezece mii de ani şi au format două blocuri antagoniste, unul în Atlantida, celălalt pe continentul Mu. Ei erau acei nephilium citaţi de evrei, ceea ce înseamnă: giganţi, strălucitori, făcători de minuni.